Săptămâna aceasta, miercuri, am fost la 11even Tîrgu Mureş şi bine am făcut. Am petrecut, poate cele mai constructive 5 ore din ultima vreme. Nici nu mi-am dat seama cum a zburat timpul, am fost permanent captivată de speakeri, dar cu simţul critic la mine.

Prezentatorul Iulian Praja, e unul din actorii teatrului naţional, deja îl cam cunoşte toată lumea. S-a descurcat binişor, dar a fost o chestie care nu mi-a plăcut şi anume faptul că era puţin prea evlavios pe alocuri, lăsând un iz de falsitate. Parcă prea peria pe toată lumea, deşi într-un fel asta trebuia să facă, doar că a avut tendinţe de exagerare. Altfel a avut câteva asocieri drăguţe prin intervenţiile lui, şi s-a văzut că avea temele făcute de acasă, că nu a venit la eveniment fără să ştie despre ce este vorba.

Am plecat de acolo cu mai multe învăţăminte, extrase din fiecare 11 minute. Am rămas cel mai plăcut surprinsă de bucuria cu care unii îşi fac meseria. Am zâmbit când Sorina Bota ne-a povestit că în momentul în care nu a mai simţit nici o împlinire în meseria de logoped/asistentă, a avut curajul să părăsească domeniul medical şi să se avânte în jurnalism. Să fi suficient de puternic să te reinventezi, pentru a fi fericit, îmi prezintă clar cât de mult respect pentru viaţă are dânsa. O altă persoană în ochii căreia se citea sensibilitatea, este doamna Mariana Oprinca, directorul clincii Protcoline. Sunt convinsă că are un suflet bun, se simţea şi din timbrul ei vocal, dar  mi s-a părut cel mai slab speech, în sensul că eu nu am ştiut să extrag nici un mesaj negativ ori pozitiv. Nu îmi dau seama dacă au fost emoţiile de vină, dar i-a lipsit logica total în acele multe propoziţi înşirate. Singurul lucru care mi-l amintesc, este dragostea nemărginită pentru copiii ei, şi am înţeles că totul se învârte în jurul lor.

Altă lecţie de viaţă care mi-a rămas în minte, a fost  “Pentru a fi fericit trebuie să iubeşti şi să faci sport” şi s-a văzut în ochii domnului Nicu Pop, fost jucător al echipei naţionale de volei, cel care a rostit acestea, că iubeşte cam tot ce îl înconjoară. Îmi plac oamenii care respectă ceea ce spun, nu doar aruncă cuvinte în univers, pentru că sună bine. Simona Bratu, doctor în ştiinţe medicale şi cadru didactic la UMF,  este parcă sora domului Pop. Amândoi trăiesc după principul că viitorul este cel mai important, acolo trebuie investit pentru că “acolo am să îmi petrec tot restul vieţii” (Woody Allen). Doamna Simona m-a impresionat prin pasiunea pentru meseria pe care o practică. Eu cred cu tărie că pentru ea, medicina e o a doua natură, că nu ar fi completă în absenţa acesteia.

Nu a lipsit de la eveniment, gama antreprenorilor. Aici vorbesc despre Călin Biriş, 26 de ani(wow), director de marketing la trilulilu.ro (site înfiinaţat de fratele lui), şi de Orlando Szasz cofondator Renania (la fel,  împreună cu fratele lui). Cei doi, ambii serioşi, şi cu spirit antreprenorial înnăscut, s-au prezentat foarte bine. Cu o diferenţă de 13 ani, ei sunt acei oameni care vor să schimbe lumea. De la Călin, care a vobit despre voluntariat, am reţinut cât de important este acest aspect în viaţa unui om. Să faci ceva pro bono, pentru societate, mi se pare nobil. Doar aşa poţi să faci diferenţa, dacă din când în când oferi şi nu aştepţi nimic înapoi. Domnul Szasz a vorbit exclusiv la subiect despre Renania, cum a început totul şi până în prezent; frumos speech, dar m-a surprins gramul de emoţie pe care nu reuşea să îl ţină sub control. Nu îl condamn, doar relatez ce am observat.

Hotel Grand ne-a fost gazdă, iar CEO-ul Claudia Pescar a fost unul din speakeri. Mi-a lăsat impresia unei femei puternice, dar negativistă. A insitat în povestea ei, pe momente triste din viaţă, şi cu greu a reuşit să schiţeze un mic zâmbet. A venit pregătită de acasă, cu poze, să ne prezinte Hotel Grand before and after, dar ceva a scârţâit, pentru că structura speech-ului a fost puţin haotică. Ce am extras din cele 11 minute ale ei, este să ai grijă în viaţă, în cine îţi pui încrederea, pentru că atunci când te aştepţi mai puţin, rişti să rămâi singur. Tot o femeie puternică, poate cea mai puternică dintre toate, din punctul meu de vedere, este Cora Muntean. A fost singura care m-a emoţionat vizibil, pentru că în loc să insiste pe job, pe greutăţile întâmpinate, a rezumat 3 experienţe din care ea a învăţat ce înseamnă mulţumirea, compasiunea şi modestia. Văzând cât accent pune doamna Cora pe aceste 3 calităţi umane, m-a făcut să o îndrăgesc automat. Nu mă interesează afinitatea ei politică, nici religioasă, cu cine s-a luat la harţă sau ce susţinători are. Pentru mine a fost suficient să văd un om, care preţuieşte ce e cu adevărat important şi pentru aceasta îi mulţumesc încă o dată.

Vlad Rădescu, actor şi fost director al Teatrului Naţional, a fost cel care a vorbit cel mai puţin despre sine, şi foarte mult despre ceilalţi vorbitori. Mi-a plăcut cum a făcut analogi între ei, bazându-se pe pasiunile comune; a fost un punct de vedere interesant. Despre el, ce mi-a rămas întipărit este, setea pentru cunoaştere. A spus că nu e suficient să fi curios, cel mai important este să fi iscoditor, să bei cât mai multă informaţie, şi are maree dreptate.

Se cunoaşte deja că în orice grup de oameni trebuie să existe “the funny one”, iar la 11even Tg Mureş, acesta a fost Ioan Astaluş, de meserie sculptor, care pe tot parcursul speech-ului său a presărat glumiţe. Dacă nu mi-ar fi spus nimeni, tot aş fi reuşit să intuiesc că este artist. Aceştia au acel aer aparte, de mândrie amestecată cu mister, şi pe alocuri teatru. Ce am reuşit să extrag din povestea lui a fost să nu iau totul prea în serios, şi să am mereu în buzunar o doză de umor, care poate scoate omul din multe încurcături.

Ultimul vorbitor, despre care îmi este poate cel mai greu să scriu, este preotul Silviu Negruţiu. A insistat pe faptul că nu se consideră o persoană de succes, ci o persoană care pur şi simplu şi-a făcut treaba. Să aud de la cineava care afirmă că a fost ales pentru această meserie,  că doar “şi-a făcut” treaba, m-a  făcut să alunec puţin pe gânduri. Totuşi domnul Negruţiu a ajuns unul dintre cei mai stimaţi preoţi din oraş ( nu cred să fie mureşean care să nu fi auzit de el), iar asta fără ambiţii progresiste, ci doar prin credinţa sa de nestrămutat, şi devotament pentru meserie.

Cam acestea ar fi sinteza mea de la 11even, puţin cam stufoasă, ştiu, dar FYI este versiunea scurtă :). Eu am plecat de acolo , cu o stare de bine, pentru că am simţit că am cunoscut nişte oameni, care pot servi drept modele. Cea mai importantă idee extrasă de mine, şi în jurul căreia simt că s-a învârtit 11even, este că munca înnobiliază pe om.

Mai multe poze găsiţi pe pe pag de facebook 11even Tîrgu Mureş.