Că tot am fost la Lansare la Lectura, urmărind piesa de teatru am avut o revelație. Mai exact urmărind sfârșitul…

Mi-am dat seama ca aplauzele și-au pierdut valoarea. Nu… Nu mă înțelegeți greșit, spectacolul a fost bine jucat, plăcut, cam dramatic pentru gusturile mele dar per total un spectacol bun! Uitându-mă în jur mi-am dat seama că lumea totuși aplaudă din inerție, uitându-se pe tavan, nu vezi acea bucurie a aplauda. Toți erau uimiți… dar mai ține mult?

Adevărul e că în ultimii ani nu am fost la vreun spectacol de teatru, bun sau prost , la care lumea sa nu aplaude prelung… și fără rost. Nu contează cum joacă, cum e piesa, la sfârșit ne ridicăm toți în picioare și aplaudăm dar nu ne oprim când considerăm că e suficient , o ținem înainte ne uităm în stânga și în dreapta și într-un final ne oprim….

Și nu-mi ziceți că toate sunt spectacole extraordinare, că de fapt toți merită aplauzele noastre pentru munca patriotică, pentru că o putem numi așa, pe care o depun. Eu zic că pentru lunile alea de muncă, pentru anii aceia de școală , merită respectul nostru. Iar cînd ii respectăm trebuie să fim sinceri , cu bune și cu rele. Căci până la urmă noi, spectactorii vedem doar spectacolul care s-a terminat, pe acela trebuie să-l evaluăm.

În al doilea rând dacă pe toți, cei buni și cei mai puțini buni, îi ovaționăm la fel de mult cum îi vom diferenția? Și mai mult, ei cum vor ști că azi au fost mai buni decât ieri?

Mai spun încă odată, fetele de aseară și-au meritat aplauzele dar m-am simțit dator să nu aplaud , ca să le pot diferenția de alte spectacole stupide!