Artă şi Cultură în slujba comunicării şi a relaţiilor dintre oameni!
Am aflat recent despre un eveniment, care mi-a stârnit curiozitatea. Baza acestuia este îndepărtarea oamenilor unii faţă de alţii, dar mai ales “manifestările negative, glacialitatea relaţiilor şi sărăcia comunicării” între etnii.
Suntem cu toţii în cunoştinţă de cauză, asupra comportamentului discriminatoriu faţă de etnia romă, şi mulţi poate vor veni cu argumente de genul “îşi merită soarta”, “sunt nişte hoţi” etc. Adversitatea aceasta, în plină creştere se doreşte a fi stopată, de către acei rromi, care vor să dea un exemplu de moralitate, care vor să facă cunoscută tradiţia, obiceiurile şi muzica lor.
Eu aplaud această iniţiativă, care sper să aibă un cât de mic, dar important impact asupra populaţiei. În continuare am să citez din comunicatul primit al evenimentului, pentru că doar aşa se poate înţelege mai bine, ce se doreşte în urma acestui eveniment.
“Construcţia scenografică şi concepţia regizorală a acestui tip de experiment cultural ,s-a dorit a demonstra capacitatea artei spectacolului de a ,,deschide porţile sufletului, a gândirii şi al exemplelor de bună practică umană; de acceptare a alterităţii şi diversităţii cutumelor culturale şi ale modelelor de viaţă, altele decât ale noastre ; de a trezi curiozitatea şi a face cunoscute valorile culturale şi diferenţele celorlalţi; de a demonstra capacitatea umană de adaptabilitate, acceptare şi convieţuire umană! Aceasta a stat la baza ,,concepţiei regizorale, a construcţiei acestui tip de experiment cultural-artistic.
A trebuit să ,,existe un început,,! Am dorit să aduc în mijlocul spectatorilor complexitatea artei creative, de tip modern, a romilor / ţiganilor….împletind-o cu muzica originală, tradiţională romă /ţigănească, cu o vechime de peste 200 de ani !
Poezie creată de tineri poeţi romi, completată de muzică veche, cântată life & live şi … cântece în prelucrare componistică modernă ….un fel de ,,pod peste timp,, ! Ceea ce este de notat – la modul apreciativ, este ,,componenţa creatorilor-artişti,, al acestui experiment cultural-artistic. Participă tinerii poeţi romi : REGHINA MOLDOVAN şi POCO SANDOR , alături de ,,veteranul,, RUDY MOCA; completează echipa de creatori, un tânăr cantautor de etnie română : RAUL …. şi, ne onorează cu prezenţa lor Formaţia ,,KUSH – KUSH,, coordonată de compozitorul ZENO APOSTOLACHE , cu aportul interpretei ANDREEA KISS.A – etnici români şi maghiari ! Iată componenţa echipei artistice, în cea mai veridică demonstraţie a valabilităţii INTERCULTURALITĂŢII creatoare ; a demonstraţiei ,,ARTEI FĂRĂ FRONTIERE,, … invitaţiei către cunoaştere, comunicare, acceptare, adaptabilitate şi convieţuire paşnică !”
Sâmbătă, 28 aprilie. 2012. ora: 18,oo la Centrul Cultural,,M.Eminescu,, din Tg-Mureş, în parteneriat cu Primăria municipiului Tg-Mureş. Gazda evenimentului, iniţiatorul şi regizorul artistic al spectacolului : RUDY MOCA; intrarea liberă.
Vă spun sincer că citind comunicatul am rămas foarte plăcut impresionată. Am încercat să prezint evenimentul cu propriul meu bagaj lexical, dar mi-am dat seama că nu am cum să repoduc atât de fumos şi de bine formulat, motiv pentru care am decis să citez, din dorinţa de a nu diminua scopul si mesajul spectacolului.
Încurajez prezenţa a unui număr cât mai mare de persoane, pentru a cunoaşte arta romă şi pentru a încuraja schimbarea mentalităţii negative asupra unor membri ale acestei etnii.