Târgu Mureş
02 Nov, Saturday
11° C
TOP

Citește-le tîrgumureșenilor!/ Olvass fel Marosvasarhelyért! 

Mâine se dă startul maratonului de lectură devenit deja o tradiţie, Citește-le tîrgumureșenilor!/ Olvass fel Marosvasarhelyért!  şi în acest an, în data de 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. Astfel, în data de 15 ianuarie, la ora 12.00, se va da startul ediţiei din 2019, care se va încheia la ora 22.00.

Maratonul va continua în 22 ianuarie, de Ziua Culturii Maghiare, când vom citi, de asemenea, de la ora 12.00 la ora 22.00.

Evenimentul se va desfăşura la Biblioteca Fundaţiei Studium-Prospero, Str. Gen. Gheorghe Avramescu nr. 11.

Ca şi la ediţiile precedente, cititorii vor putea citii din seria de cărți pusă la dispoziție de către organizatori sau din propriile cărți dar sunt rugați ca acele cărți să fie din opera poetului Mihai Eminescu, a unui autor român din Tîrgu Mureș sau din județul Mureș, a unui autor român aniversat anul acesta (Ex. Eugen Ionescu, Max Blecher, Virgil Teodorescu, Vasile Cârlova, Emil Brumaru etc.) sau a unui autor maghiar din România a cărui lucrare a fost tradusă în limba română.

Pentru cei ce vor să citească, procedura de înregistrare este simplă: cei care doresc să participe se pot înscrie fie prin e-mail, la adresa citeste.mures@gmail.com sau la numărul de telefon 0730-627439, fie chiar la Biblioteca Fundaţiei Studium, în ziua maratonului.

De asemenea, echipa organizatorică le recomandă cititorilor să-şi anunţe participarea din timp, astfel nu vor fi nevoiţi să aştepte ca să citească persoanele care s-au înregistrat deja. La înregistrare ne interesează numele şi prenumele, precum şi ora estimativă la care ar dori să citească.
Maratonul de lectură va putea fi urmărit în direct pe pagina de facebook Citește-le tîrgumureșenilor, facebook.com/citestele.

Post a Comment