Târgu Mureş
05 Dec, Thursday
3° C
TOP

Cum a fost în Gallery Pub Mureş

Aseară, nu aveam în plan să merg în Gallery Pub Mureş, pentru că aveam alt program dar Mihai a insistat şi mi-a indus, subliminal, mesajul că se poate, cu puţin efort din partea mea. Ei bine am reuşit să ajung în cel mai nou pub din oraş, după ce am servit cina în Dublin (despre care aş vrea să scriu un post).

Am ajuns în Gallery Pub Mureş pe la ora 11 jumătate, iar primul impact a fost “wow, acesta chiar e un pub adevărat”. Pereţii sunt din cărămidă expusă, lumina e obscură, iar bere este cât vezi cu ochii (am să pun o galerie cu poze). Am inspectat localul,aceasta însemnând că am dat un ocol dintr-un capăt în celalalt şi apoi am luat loc la o masă aflată la intrare. Am stat câteva minute şi am hotărat că vom comanda de la bar. Adevărul e că localul colcăia de oameni, eu sunt surprinsă că am găsit unde să ne aşezăm. Buna dispoziţie era la ea acasă, eu fiind cuprinsă de acest simţământ, înca din primele minute petrecute în local.

Cum spuneam mai devreme, am luat loc la o masă situată la intrarea în pub şi eram deja cu berile în faţă, când a sosit o domnişoară, angajată a Gallery Pub Mureş, care ne-a rugat, foarte frumos şi cu căldură în glas, dacă nu am putea să ne mutăm la o masă mai mică, deoarece aveau un party de 20 de persoane şi unde eram noi situaţi, ar fi fost un amplasament ideal pentru petrecerea respectivă. Am acceptat să ne mutăm, nu aveam motive să refuzăm, doar că partea în care eu umblam cu haina în braţe şi mă tot izbeam de oameni, nu a fost tocmai plăcută. Dar, nu a fost nici pe departe un motiv, care să îmi reducă nivelul de euforie de care eram cuprinsă.

In materie de muzică, pot să vă spun că aseară stilul predominant a fost  pop,  melodii  noi şi vechi, iar printre hituri am putut asculta N&D – Vreau să plâng , HI-Q – Dă muzica mai tare dar şi Inner Circle – Bad Boys. Printre toate acestea, s-au regăsit şi multe piese reggae, toate acestea, îmbrăcând atmosfera din local într-o haină ca de sărbătoare.

Servirea ,în sine, este ok în sensul că personalul mi se parte foarte plăcut şi amabil iar preţurile sunt cam de talia a tot ce înseamna Gallery. Nu am văzut niciun meniu, făcând comanda la bar, dar pot să vă spun ca preţul unei beri este 6 lei, ori berea, în medie, în oraş e până în 5 lei. Daaar compensează prin prestanţă.

Pubul e în Cornişa, pe aleea dintre farmacie şi standul de fructe, cum se merge spre clinica Galenus. Dacă nu vă descurcaţi, întrebaţi pe cineva aflat în zonă, pentru că deja începe să fie cunoscut localul. Vă recomand să le călcaţi pragul, eu am rămas cu o impresie frumoasă şi o să recomand localul ON şi OFFLINE.

Comments (2)

  • Deea

    Poate daca se vedea ceva din poze am fi inteles si noi cum e de fapt atmosfera in pub-ul cu pricina! 😉

    reply

Post a Comment