Anul acesta deschidem review-urile festivalurilor cu Airfield, care a avut loc lângă Sibiu pe aerodromul Măgura.

Festivalul a avut un mic incident chiar la început, în sensul că s-a prăbuşit un avion de dimensiuni mici, rezultatul fiind o claviculă ruptă, fără alte incidente grave.

În prima zi, am ajuns la ora 5 după masa pentru a face un tur oficial al amplasamentului, dar din cauza căldurii am tras pe dreapta cu bere în mână şi umbră în ceafă. Pe când s-a făcut uşor mai răcoare, a început şi cel mai aşteptat concert al zilei: CTC CTC CTC. Nu sunt cea mai mare consumatoare de hip hop, dar îmi plac foarte mult băieţii ăştia. Foooarte mult 🙂 Au trecut iar testul de calitate, abia aştept să îi revăd.

Ca un rezumat al concertelor la care am fost, amintesc: NNEKA – un artist minunat (nu am alt cuvânt mai potrivit pentru ea). Sâmbătă am ciulit urechile să îi ascult pe: Grasu XXL – aici m-am surprins că ştiu mai multe versuri decât credeam eu că ştiu, iar apoi am fugit la Byron, trupă pe care am văzut-o deja de 5-6 ori (şi încă mai vreau).

Surpriza zilei însa a venit de la frumoşii We singing colors – care au cântat sâmbătă, când era arşiţa mai mare. Nici asta, nici faptul că eram maxim 15 oameni, nu i-a împiedicat să emane energie multă multă. Deşi nu ştiam nici o piesă, am dansat, am trăit, m-am bucurat alături de ei. Revelaţia festivalului şi noua mea obsesie. We singing colors, tocmai v-aţi ales cu un (nou) stalker :).

Duminică a fost ziua cu cei mai grei artişti : Jamie Woon şi Daughter pe Main Stage;  RA the Rugged Man & Afro pe scena Rap. Primii doi, Jamie şi englezii de la Daughter au avut o performanţă bună, aşa cum mă aşteptam să fie.

Marea surpriză a fost (pentru mine) RA the Rugged man & Afro. Nu am mai participat la aşa nebunie în viaţa mea. Concertul a început la 2,30 dimineaţa, dar a meritat aşteptarea. Din secunda 1 şi până au coborat de pe scenă, a fost o energie şi o frenezie de neînchipuit. Cine nu a fost la un concert de-al lor, nu îşi poate imagina. Eventual căutaţi pe youtube să vedeţi ce e în stare să faca mr RA. Pe lângă faptul că a coborat în public de mai multe ori, mai menţionez că: a urcat câţiva fani pe scenă alături de el (vreo 20 să fiu mai exactă) a aruncat cu apă în public şi a lovit cu piciorul un telfon al unui băiat din public (nu cred că a mai rămas ceva din telefonul ăla). Eu m-am surprins, când la finalul concertului, săream şi ţipam bis bis bis. O adevarată descătuşare, neaşteptată. Nebunie e puţin spus.

Şi cu energia asta am plecat spre casă, mulţumită că am participat la un festival de vară. Mulţumesc Airfield pentru ediţia de anul ăsta, ne vedem vara viitoare.