Târgu Mureş
07 Dec, Saturday
3° C
TOP

După StartUp Weekend

Am ajuns la episodul numărul 3 legat de Start Up Weekend. Până acum am subliniat că originalitatea ideii stă la baza întregului concept de StartUp, am descris cum poate lumea să se înscrie, iar acum vreau să descriu puţin câteva scenarii posibile după încheierea evenimentului. De fapt imediat după încheierea evenimentului are loc o petrecere foarte frumos organizată, dar să vedem totuşi ce se poate întâmpla odată ce se încheie de adevăratelea STARTUP WEEKEND.

 

 

În principiu, dacă se continuă munca pe startup-ul respectiv, ţine în cea mai mare parte de echipă. E foarte ok că în cadrul unui astfel de eveniment cunoşti mulţi oameni şi în weekendul respectiv îţi cam dai seama cu cine eşti compatibil şi cu cine nu, iar de acolo ştii cu cine ai vrea să lucrezi mai departe (pornind de la premiza că se doreşte dezvoltarea pe mai departe a ideii). Studiile arată că 55% din participanţi continuă să muncească la proiect cu toţi membrii echipei, iar 23% doar cu câţiva membri. Oricum, sfatul meu e ca odată ajuns într-o astfel de manifestare, să ţineţi aproape oamenii, să trageţi de proiect, chiar dacă e numai ca şi hobby; din experienţă vorbesc când spun că networking is everything. Cu un astfel de eveniment îţi poţi schimba traseul, personal şi profesional.

O altă chestie drăguţă e că participând la un StartUp Weekend poţi primi, aşa cum scriam şi în alt articol, o îndrumare profesionistă, venind din partea unor oameni, care se afla deja pe piaţa asta de business. O idee fără un plan bine pus la punct şi consultanţă adecvată  e în mare procent sortită eşecului.

Şi pentru că în fond şi la urma urmei este un concurs, StartUp Weekend Tîrgu Mureş are premii pentru locurile 1,2 şi 3. Ca şi rezumat: locul unu beneficiază de o şansă extraordinară de a intra în contact cu reprezentanţii Lunch Hub, un fel de interviu, care dacă merge conform planului, echipa beneficiază de acces la Long Weekend în Sofia, unde se poate dezvolta şi mai mult proiectul. Locurile doi şi trei primesc timp de un an un domeniu  .com sau .eu,  consultanţă pentru viitor, dar şi alte premii pe care le găsiţi aici.

Vă aduc iar aminte: StartUp Weekend are loc în weekendul 24-26 mai, iar pentru înscrieri click aici. Nu mi se pare, START UP WEEKEND Tîrgu Mureş sună din ce în ce mai bine. Tu te-ai înscris?

Poza de la art am luat-o de aici. 

 

 

 

Post a Comment