Târgu Mureş
16 Oct, Wednesday
9° C
TOP

Fragments from a Life I don’t Remember | Ada Muntean la Camera K’ARTE

Asociația K’ARTE anunță o nouă expoziție care merită a fi vizitată!

Fragments from a Life I don’t Remember explorează ambiguitatea și caracterul fluid pe care le dobândește identitatea omului contemporan, influențată fiind de câțiva factori principali și anume: cel genetic, temporal și social.

Experimentele artistului vizează căutarea înțelegerii identității individuale pornind de la trecut, de la istorie, de la căutarea personală în jurul fotografiei de familie, a universului latent aflat în spatele traseului temporal dintre imagine și realul palpabil.

De asemenea, în percepția și folosirea imaginii ca instrument vizual și conceptual, se realizează o tranziție de la document la fotografie personală realizată asemeni unui cadru cinematografic, ce face apel la o memorie personală subiectivă, relaționată cu introspecția și intimitatea.

Fragments from a Life I don’t Remember devine în același timp o ironie și o interogație asupra percepției vietii ca vis, într-un act de detașare rațională și emoțională asupra unor evenimente trecute, în relație cu o identitate aflată într-o continuă schimbare.

Înțelegerea formală și conceptuală a imaginii se realizează prin construcția, deconstrucția și distorsiunea ei formală, căutând înțelesuri în spatele cadrului fotografic. Astfel, viitorul nu poate fi proiectat fără o înțelegere a prezentului filtrat prin premisele construite de trecut.

Expoziția reprezintă o reflecție asupra sumei de întâmplări importante care ajunge să ne contureze ca oameni și a importanței fiecărui fragment de amintire care ne poate zgudui prezentul, chestionând ciclicități temporale, caracteristici identitare și nu în ultimul rând relativitatea viitorului. [Ada Muntean]

Expoziția își va avea lansarea vineri, 14 octombrie 2022, începând cu ora 19:00, la Camera K’ARTE!

Be there and ”taste” Fragments from a Life I don’t Remember! 🙂

Post a Comment