Târgu Mureş
05 Dec, Thursday
2° C
TOP

Impresii Rockstadt – Ziua 1

Overview

ROCKSTADT. De 3 ani am vrut să vin aici. Ca fotograf, ca participant – who cares?. Și am ajuns în sfârșit. O să vă prezint aici așa părerea mea despre festival. Păcat totuși că a plouat prima zi.

Mă doare gâtul. Nu, nu în gât. Mușchii gâtului. Prea mult headbang, prea multe trupe faine. Gothic, la grătar cu solo-uri geniale de chitară, poliritmuri antrenante și lead vocals de ți se făcea părul măciucă. Bleed From Within, innit, mate? Scoțienii lângă care am petrecut ultimul an au ajuns și pe meleaguri românești. Note după note din ce în ce mai antrenante. Incredibil unde am ajuns.

Mai apoi, preferații mei din ziua 1, Katatonia, concert la care am plâns împreună cu prietenii mei, și Paradise Lost, unde mi-am rupt gâtul cel mai tare. Pe bune, așa m-am trezit azi-dimineață de zici că încă dormeam. Cum se zice pe la noi, “amu’ no”, mi-a trebuit să umblu cu echipament foto de 10KG în spate toată ziua.

Oameni și Locul

Și pentru că e un festival, nu pot să nu judec oamenii și locul. Am intrat și noi în zona de festival, și am fost întâmpinati, doară, de unii din cei mai drăguți și de treabă oameni. Da, contrar opiniei populare, metaliștii sunt oameni foarte mișto: “mănâncă porcii?”. “Vă plac stafidele în prăjituri?”. Vă știți voi. (Pup Andrei)

Mai merg oleacă de poze? Apăi cred că merg. (Gothic, Bleed From Within, Katatonia, Paradise Lost)

Post a Comment