Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
2° C
TOP

Libertate: cel mai scump cuvânt capitalist

Libertatea – un cuvânt care reprezintă cea mai mare râvnă a omului contemporan. Libertatea – conceptul care a pornit mișcări publice de rezistență precum revoluțiile din ’89 sau din ’48. Libertatea – lucrul pe care se bazează societatea democratică și capitalistă din care și noi ca țară facem parte.

Totuși, într-o lume în care libertatea este atât de importantă, cum e posibilă existența unei țări de tipul Coreei de Nord? Faptul că această țară există, nu pune, oare, sub semnul întrebării autenticitatea libertății pe care o trăim în viața de zi cu zi? Nu este totul o iluzie bine controlată?

Acestea sunt doar câteva dintre problematicile dezbătute în spectacolul BITEF THEATRE din Belgrad, care va avea o reprezentație specială la Teatrul Național Tîrgu Mureș mâine, 25 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare. Spectacolul va fi supratitrat pe română și maghiară.

Biletele se găsesc online pe biletmaster.ro, sau la casele de bilete aflate în incinta Teatrului Național sau Palatului Culturii.

Vizionare plăcută!

FB Event

Post a Comment