Târgu Mureș
07 Apr, Tuesday
2° C
TOP

Author: Ovidiu

Într-o vreme era cunoscut ca „veșnicul voluntar.” Acum coordonează voluntari, e tot timpul plecat teleleu pe undeva, se implică în proiectele care, speră el, vor aduce acel abstract „bine” și, cel puțin așa se aude pe surse, e student în an terminal la Cluj. Păr creț (și minte creață), zâmbet larg, optimism realist cât încape între două urechi. Ăsta-i Ovi.

Alegerile locale sunt tot mai aproape. În perioada aceasta,

Diseară, în cel mai 'live' local al orașului, vi

Echipa editorială OutinMures a urmărit cu atenție cele întâmplate

Sâmbătă seară, pe o ninsoare măruntă dar tare lipicioasă,

Așadar, concertul care se anunță pentru duminica asta la

Glumesc. Chiar suntem entuziasmați în ceea ce privește Crăciunul,

Tot mai multe și felurite concerte se întâmplă în

Frumos, elegant, eu și Dan, unul dintre fotografii OiM,