Târgu Mureş
29 Mar, Friday
15° C
TOP

Mitingul aviatic, ediţia numărul 3

Am anunţat săptămâna trecută, că avem miting aviatic în oraş. Am sperat să ajung, că doar se promitea a fi spectaculos, dar vremea nu m-a lăsat să ies din casă.

Dar din fericire, sunt oameni care nu se sperie atât de uşor ca şi mine. Augustin, unul dintre fotografii noştri, ne face azi cinste şi scrie un guest post despre performanţele zburătorilor, şi nu numai.

“Sâmbătă pe o vreme de-ţi era milă să scoţi câinele afară din casă, multă lume-n cartier, colorată fel de fel, pe… aerodromul “Elie Carafoli”. Ză rizăn… Sky Is Not The Limit – The 3rd. Vedetele au fost Hawks of Romania, care de data aceasta au ajuns cu patru aeronave Extra 300 L, spre deosebire de anul trecut când doar două au „dat din aripi” pe meleagurile mureşene. Pelicanii României au venit şi ei tot cu patru aeronave Zlin…

Aeronava Wilga a ridicat un planor al aeroclubului Tîrgu Mureş, care ne-a delectat cu câteva acrobaţii aeriene ce au ţinut publicul cu sufletul la gura…Alături de aeronave, lotul naţional de paraşutism au întregit spectacolul aerian cu salturi cu paraşuta, suprapuneri şi celebrul tricolor. Tricolor care anul acesta a fost cam de 5 ori mai mic decât cel de anul trecut. Deh… Ie criză!

În târg se vorbeşte cum că au fost 30 de avioane, peste 30 de piloți şi 15 parașutiști (Bristena pentru Zi de zi).

Mno… ce să zic? A fost frumooooos, frumos.

Cum spuneam… multă lume-n cartier, colorată fel de fel… dar mai mult galbenă. Un galben… nu lămâiţă, nici galben pai… Un galben mai altfel… Un galben minodoric aş spune. Şi toate mogâldeţele alea galbene şi zgribulite te îmbiau să îţi iei ochii de la cer (unde te uitai ca un gură-cască) şi să le accepţi cu voioşie pliantele cu programul electoral (pentru gură-cască).

Sper ca şi anul viitor să avem parte de a patra ediţie. Asta dacă nu cumva gândul rău care i s-a pus aerodromului, să fie pus în practică de vreo culoare (fie ea verde, galben, portocalu, roşu sau tărcat).”                                                                                                                         Augustin  Popescu

Pe această cale îi mulţumesc atât pentru poze cât şi pentru gânduri. Îl mai aştept pe viitor cu orice intervenţie, pentru că se descurcă excelent.

Mai multe poze aici.

Comments (1)

  • mihai

    teoretic ai putea scrie mai des ma… 🙂 augustin vreau sa zic 😀

    reply

Post a Comment