Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
-5° C
TOP

O reîntâlnire cu The Wine Book of Romania

Un eveniment excepțional, un eveniment cu oameni deosebiți reuniți din mai multe colțuri ale lumii, o selecție de vinuri bine aleasă și o prezentare, pe măsură, a celei de-a doua ediții a “Cartea vinurilor românești/The Wine Of Romania”.  Așa se poate rezuma seara de 23 august 2016 la Hotel Privo.

Pentru a doua oară, Marinela V. Ardelean, Marius Danciu și organizator, partener și susținător al acestui proiect, Hotel Privo, ne-au introdus în lumea rafinatului gust al vinului având alături un număr de șapte Wine Masters și ne-au prezentat scopul acestei ediții.

Un juriu internațional, șapte țări, șapte membrii, noi și vechi, vor oferi stele selecției formate din aproape 300 vinuri atât Românești cât și din Republica Moldova. “Judecata” vinurilor se va concretiza prin apariția volumului II al ghidului “Cartea vinurilor românești/The Wine Of Romania”ghid care va fi lansat în luna noiembrie a acestui an.

Marinela V. Ardelean ne-a prezentat, pe scurt, noutatea acestei degustări și anume distilatele de vin, în număr de aproximativ 20 atât din țară cât și din Republica Moldova.

Noua selecție de vinuri cuprinde mai multe vinuri românești, Marinela declarând că

am fost și mai severă în selecția vinurilor și am reușit să pun în evidență soiurile autohtone, ceea ce anul trecut am reușit parțial.

 Ce vă spun clienții restaurantelor din afara țării despre vinurile noastre?

Nu le cunosc. Nu știu că se face vin în România. Nu cred că este o lipsă de cultură ci o lipsă de comunicare din partea României. Este responsabilitatea noastră să comunicăm cât mai bine, cât mai mult ceea ce facem aici pentru că ai noștrii producători fac vinuri foarte frumoase, vinuri excepționale și trebuie încurajată evoluția și investiția, uneori făcută cu atâtea sacrificii.

Un vin pe care ni-l recomandați din sufet, un vin la care nu ați putea renunța niciodată?

Am să spun soiul Fetească Neagră, un soi de încredere dar, da, sunt multe alte soiuri care ar merita aproape aceeași atenție cum ar fi Negru de Dragășani, Novac, dar care nu sunt, încă, suficient de cunoscute și de apreciate. Fetească Neagră pe primul loc dar totdeauna cu o deschidere și o curiozitate pentru soiurile noastre autohtone care chiar au ceva de spus, nu doar despre teritoriu cât și despre noi, ca popor.

După o plăcută interacțiune cu membrii juriului și organizatorii, a urmat o delicioasă cină în restaurantul Privo, cina asezonată cu două vinuri bine alese de la cramele Purcari și Apogeum.

Pentru cei șapte Wine Masters, pentru Marinela V. Ardelean și pentru organizatori au urmat trei zile de “judecată” la Valea Verde, trei zile în care cele aproape 300 vinuri își vor primi stelele și locul în noul ghid.

Așteptăm cu nerăbdare lansarea celui de-al doilea volum al ghidului. 🙂


Credit foto: Dorin Bonta
www.dorinbonta.ro

Post a Comment