Târgu Mureş
07 Oct, Monday
15° C
TOP
„Nişte fete“

Premieră: „Nişte fete“ de Neil LaBute, în variantă live streaming

„Nişte fete“ vin în casa ta pentru a-și juca rolul și pentru a-și spune povestea. On line și de această dată! 😉

Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ revine cu o nouă premieră care va face deliciul tuturor celor care cred că teme precum dragostea, regretul, vinovăţia, minciuna şi memoria sunt din ce în ce mai previzibile.

Regizoarea Laura Moldovan, cunoscută publicului mureşean pentru spectacolele de succes „Toate mi se întâmplă numai mie“ de Mihai Ignat şi „Detectorul de minciuni“ de Vasili Sigarev aduce pe scena Sălii Mici un text semnat de unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi americani contemporani – Neil LaBute – şi o distribuţie de excepţie.

Un afemeiat trecut de 30 ani, şi la un pas de însurătoare, face bilanţul trecutului său amoros şi constată că nu e tocmai onorabil. Fostul macho aflat în curs de reabilitare îşi dă seama că nu s-a purtat bine cu multe dintre fostele sale partenere, iar acum, înainte de a se căsători, decide să se reîntâlnească cu cinci dintre ele pentru a-şi înfrunta conştiinţa şi, poate, pentru a reuşi să şi-o uşureze.

Piesa lui Neil LaBute explorează dinamica tensionată dintre sexe, relaţiile complicate dintre motivaţiile acestora şi propriile temeri sau laşităţi, dar şi efectul pe care trecerea timpului îl are în vieţile oamenilor. „Nişte fete“ e o comedie amară despre destinele a cinci femei de vârste şi din locuri diferite, legate de un bărbat care le-a marcat.

Distribuţia: Theo MARTON, Delia BĂLAŞA, Dana PANCU, Gabriela BACALI, Georgiana GHERGU, Steliana BĂLĂCIANU şi Dorothea MOLDOVAN.

Regia: Laura MOLDOVAN

Scenografia: Irina CHIRILĂ

Traducerea textului: Bogdan BUDEŞ

Regia tehnică: Teodora CRĂCIUN.

Premiera spectacolului va avea loc vineri, 27 noiembrie 2020, ora 19:00 şi va fi difuzată în variantă live streaming din Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu-Mureş de New Generation Studio.

Biletele se pot achiziţiona de pe site-ul eventim.ro, accesând link-ul AICI!

Fiecare bilet va avea inscripţionat un cod de acces la eveniment. Cu o oră înainte de eveniment, veţi primi un email cu link-ul de acces şi codul de acces din nou menţionat. Veţi putea accesa transmisiunea live după adăugarea codului respectiv.

Preţul unui bilet este de 19 lei.

Spectacolul are o durată de 2h10′ şi este recomandat persoanelor cu vârsta ? 14 ani +

Dacă nu în sală, atunci în confortul casei tale! „Niște fete“ se joacă, online!

Consumă mai mult teatru, consumă-l că-ți face bine! ?

Post a Comment