Târgu Mureş
19 Apr, Friday
3° C
TOP

#REACTOR Cluj caută absolvenți de teatru!

Anunț important pentru artiștii din domeniul teatral!

Reactor de creație și experiment lansează apelul de înscrieri pentru a doua ediție a programului de rezidențe de creație Fresh Start. Programul de rezidențe va avea loc în iulie-septembrie la Cluj.

În cuvintele lor:

Căutăm artiști interesați să experimenteze, să cerceteze și să lucreze în echipă, persoane deschise care vor să afle mai multe despre producția de spectacol într-un mediu independent.

Căutările au loc de această dată la nivel național și îi invită la înscrieri pe tinerii absolvenți ai facultăților de profil din țară neangajați în domeniu la maximum patru ani după absolvire, de la secțiile română și maghiară (secțiile regie, actorie, scenografie, dramaturgie/teatrologie).

Ideea e că la final vor fi selectați doi regizori, doi dramaturgi, doi scenografi și șase actori care vor forma mai apoi două echipe de lucru. Timp de două luni (iulie-august), echipele vor lucra cu metode de teatru documentar, respectiv teatru performativ, pentru realizarea a două spectacole. Rezidențele vor fi remunerate, iar cazarea persoanelor care nu au domiciliul în orașul Cluj-Napoca va fi asigurată de organizatori.

Calendar:

10 mai — Data limită pentru înscrieri
11 mai – 6 iunie — Selectarea participanților
7 iunie — Anunțarea participanților
1 iulie – 15 iulie — Prima etapă a rezidenței, asistată de mentor: atelier practic
16 iulie – 31 august — A doua etapă a rezidenței: repetiții și vizionări
Septembrie — Prezentarea rezultatelor la Cluj, Târgu Mureș, Iași, București

Dacă ești interesat, aplicația se poate descărca de aici, după care trebuie să o trimiți până în data de 10 mai, ora 23:59 la freshstart.rezidente@gmail.com

Mult succes, știu că avem nenumărate talente în țară, allow yourself to shine! 😀

Post a Comment