Târgu Mureş
15 Dec, Sunday
1° C
TOP

Reguli de comportament in societate

Pentru că săptămâna aceasta redactorul şef de la zi de zi a avut impresia că m-a lovit cu o poezie mediocră şi cu chestii de-astea de joasă speţă m-am gândit să scriu şi eu o poezie haterilor mei. Nu de alta dar alt papagal mediocru s-a umezit tot când a citit o chestie slabă şi a ţinut neapărat să-mi arate cât de mult îi place. So , let’s begin:

 

Haterilor mei….

 

Haterilor, puţifrici,

Fotografi şi jurnalişti

Ascultaţi puţin aici

Nu mai fiţi aşa de trişti!

 

Când postez  pe al meu Wall

V-am lăsat în  curul gol,

Toată lumea-i informată

Ca iar aţi facut-o lata.

 

Nu-i nimic cu supărare

Dar ştiu că va doare…

Că spun vorbe meşteşugite

Cu insulte poleite.

 

E nevoie de spectacol,

De mizerie şi ridicol,

Ca să-i faci să fie atenţi

Pe faimoşii oponenţi.

 

În online voi nu puteţi,

Adevărul să-l ascundeţi.

Însă este adevărat

Oamenii sunt greu de abordat.

 

Cu metoda şi cadenţă

Cresc încet în influenţă.

Adevărul, nu minciuna,

Deschide uşi întotdeauna.

 

Însă eu pot a mă bucura

Cand ma urăste presa.

Înseamnă că zic bine

Că eu sunt ca un ghimpe.

 

Dar oricând , orice ar fi,

Nu râd de calităţile unor oameni.

Nu zic mic şi chel e ziaristul,

Spun că nu le are deloc cu scrisul.

 

Fotograf  cu stea in frunte,

Se crede Adrian Minune,

El butonul cand apasă

Şi lumina îl trădează.

 

Cu soţie iubitoare,

Si amantă iscoditoare,

Toata ziua stă pe net,

Poate vine un like… un share.

 

Dragii mei vă spun acum,

Doar timpul spune care-i mai bun,

Dar să nu uitaţi vreodată,

Că v-am fost ca un tată.

 

V-am adus încet în lume,

Să vă faceţi şi voi un nume,

Si chiar dacă mă înjuraţi,

Toate mie mi le datoraţi.

:)).

Pentru cine e interesat mi-a luat o ora ca sa o inventez si sa o scriu… ca ma uitam si la ora regelui intre timp. Dar talentul … ori il ai , ori nu-l ai :D.

Post a Comment