Târgu Mureş
03 Dec, Tuesday
3° C
TOP

Review Meniul Zilei Bistro Theatre

O nouă săptămână, un nou review, un alt local “gustat” de noi și anume Bistro Theatre.

Simțeam nevoia de a lua masa într-o zonă liniștită, ferită pe cât posibil de zgomotul mașinilor, la umbră..astfel am ales acest local.

Ne-am ales o măsuță pe terasă, fiind o zi perfectă pentru asta, și am așteptat aproximativ 5 minute până când, un domn ospătar, a venit la masa noastră și ne-a luat comanda: 2 meniul zilei, acceași variantă (una singură fiind) și câte o apă plată la 330 ml la prețul de 4,5 lei.

Vreau să precizez faptul că terasa era plină iar interiorul, când am ajuns noi, pe jumătate plin. Este un local apreciat pentru mâncarea sa, se pare că.

Meniul zilei a fost format din: supă minestrone, piept de pui cu mozzarella, cartofi la cuptor, salată de legume proaspete și desert.

Supele noastre au ajuns în 3, 4 minute pe masă. Ne-a fost adusă și pâine din partea casei. A fost o supă potrivit de caldă, suficient cantitativ, aromată și bună la gust. Două obiecții: prea sărată și prea grasă (mult ulei)!

IMG_1810Debarasarea mesei a fost rapidă, felul doi a fost adus în aprox. 2 minute. La pieptul de pui și cartofi am primit câte o salată de legume proaspete (un bravo din partea noastră, multe localuri optând pentru murături în schimbul legumelor, de sezon, proaspete). Bun acest felul doi dar cam puțini cartofi și cam mică salata. Acceași problemă și aici ca la felul 1: multă sare pe carne, mult ulei și sare în cartofi. Înțelegem necesitatea folosirii acestora dar este apreciată folosirea lor în cantitatea potrivită.

IMG_1813

IMG_1814Desertul a venit nici cald, nici rece, nici copt, nici înghețat ci ambalat. Un așa desert nu am mai întâlnit, trebuie să recunoaștem. Acesta a fost reprezentat de 2 batoane de ciocolată cu nucă de cocos. Originalitate sau lipsă de inspirație din partea bucătarului…nu știm cum să numim acest desert. Bine venit, totuși.

IMG_1815 Se mănâncă bine la Bistro Theatre, porțiile sunt măricele și apreciem că au și desert inclus în preț. Am intrat puțin și în local, nu se simte mirosul de mâncare, este curat și aerisit bine. Ne-a plăcut că nu a fost muzică pe terasă (nici în interior nu a fost), a fost o atmosferă plăcută în care am putut lua masa în liniște.

IMG_1820-3

Raportul calitate/preț este unul bunicel, preț/meniu este de 15 lei.

Vă sugerăm să încercați meniul zilei la Bistro Theatre și să ne spuneți părerea voastră. Meniul zilei de mâine îl puteți găsi aici http://www.meniulzilei.info/targu-mures/restaurant/bistro

Poftă bună!

 

Comments (4)

  • Ovi

    Cunosc localul de câtiva ani, am mâncat de multe ori acolo, aşa ca am sa fac câteva precizari:
    – desertul e întotdeauna ceva ambalat; rar se întâmpla sa fie un mar. Din punctul meu de vedere acesta e un minus.
    – intodeauna în interior miroase a mancare. Nu s-a întâmplat macar o data sa ies de acolo si sa nu miroasa hainele a mancare.
    – uneori felul 2 cam putin si poate nu ar strica mai multa diversitate.
    – în rest servire ok iar raportul calitate/pret nu e cel mai bun de pe centru. La aceiaşi bani gasesti cel putin 3 localuri în centru care nu au minusurile enumerate mai sus.

    reply
    • Carmen

      Multumim de comentariu! Cand am fost noi ușa era larg deschisa, lucru care ajuta ca in interior sa nu miroasa a mancare. O sa retinem sa nu mergem cand nu se poate manca afara ;)) Felul 2 da, a fost putinel si la noi dupa cum am precizat iar la desert…ar trebui sa il regandeasca.

      reply
  • Maria J

    Destul de multe variante de meniu au problema aceasta: sunt prea uleioase și sărate. Cât despre desert, pe lângă că este reprezentat de napolitane/prăjiturele/batoane de ciocolată ambalate, acestea sunt și dintre cele mai ieftine, nu de foarte bună calitate. În restaurant miroase a mâncare destul de tare, iar când este totul închis miroase și a fum, deoarece este un local în care se fumează. Au și un compartiment pentru nefumători cu locuri destul de puține însă. Aș recomanda mai degrabă să încercați mâncarea în afara meniului zilei, chiar merită ;).

    reply
    • Carmen

      Multumim de sugestie, chiar o să încercăm și altceva pentru a ne convinge de cantitatea sării și a uleiului și de cantitatea felului 2. Desertul, sper eu, că o să îl schimbe pentru că este chiar…jenant. Dacă nu, o să primească cel puțin opinia mea legat de acesta. 🙂

      reply

Post a Comment