Târgu Mureş
08 Oct, Tuesday
19° C
TOP

Review prima zi- Raliu Târgu Mureş

Superspeciala la Serpentine

Startul s-a dat aseară la ora 19:52 când prima echipă a intrat în concurs. De cealaltă parte a gardului, semănatul cojilor de seminţe era în plină desfăşurare. Sunt mai mult ca sigură, că de jur împrejurul Serpentinei va apărea în curând un frumos lan de floarea soarelui. Suntem un popor mâncător de seminţe, asta e sigur!

Dar revenind la raliu, dacă primele maşini intrate în concurs au fost Logan-urile, scoţând timpii peste 2 minute, pe parcurs bătălia a ajuns să se dea la secunde. Timpii scoşi fiind de sub 1:50 de minute. Un Porsche, de prin anii 1979 parcă, a făcut senzaţie, micuţa maşină impresionând pe toată lumea. La volan printre piloţii de sex masculin s-au aflat şi femei, care nu s-au lăsat mai prejos. Maşina avându-l ca şi copilot pe Victor Ponta,  a avut la pornire câteva probleme tehnice pierzând secunde importante. Ca şi eveniment mai neplăcut, o singură maşină Logan a fost nevoită să abandoneze traseul, având ceva probleme la o roată. În rest, curbele au dat unora uşoare probleme la viraj, spre deliciul publicului. Şi a fost multă lume, rezistând la frig, şi încurajând fiecare maşină. Frumoasă atmosferă!

Cea mai zgomotoasă dintre maşini a fost după părerea mea  cea condusă de Valentin  Porcişteanu şi Dan Dobre, care a făcut spectacol. Dar din ce am aflat a avut şi are încă probleme cu tija de tansmisie, fiind ieri nevoit să evolueze doar cu tracţiune spate şi pierzand si mai mult timp cu o răsucire, care sincer mi-a dat emoţii. Ce mi-a plăcut enorm, pe lângă raliul în sine, a fost partea de la start, când piloţii se încurajau reciproc, şi bineînţeles partea de încălzire până la linia de start.

Clasamentul superspecialei:

  • 1.  5   Constantin AUR    Mitsubishi Lancer Evo IX 00:01:39.0
    2.  4   Bogdan MARISCA   Mitsubishi 00:01.3
    3.  89  David BOTKA    Mitsubishi Lancer EVO 9 00:02.2
    4.   41  Manuel MIHALACHE   Mitsubishi Lancer Evo IX 00:02.2
    5.  1    Gergo SZABO   Mitsubishi Lancer Evo IX 00:02.6
    6.   3   Dan GIRTOFAN   Subaru Impreza STI 00:02.8
    7.  15 Adrian RASPOPA   Mitsubishi Lancer Evo IX 00:03.8
    8 .  7  Marco TEMPESTINI   Peugeot 207 S2000 00:04.2
    9.  87  Tapio LAUKKANEN Subaru Impreza TMR10 00:07.5
    10. 11  Horatiu SAVU Mitsubishi Lancer Evo IX 00:07.9

Astăzi, despre cum se continuă raliul găsiţi aici , care se v-a desfăşura în zona Sovata- Praid. De la 19:30, are loc reeditarea superspecialei pe Serpentine, continuând apoi cu festivitatea de premiere.

Mâine, duminică, de la ora 10:00, are loc demonstrativa din parcarea Ambient, unde un fericit târgumureşean va avea ocazia să fie copilot, dacă a făcut cumpărături la Ambient.

Multă baftă concurenţilor, şi cel mai bun să câştige!!!

Comments (1)

Post a Comment