Târgu Mureş
16 Oct, Wednesday
9° C
TOP

Teo şi Vio în Tg Mureş

Marţi seara m-a chemat datoria la show-ul de stand up al lui Teo şi Vio, doi dintre cei mai vechi comedianţi ai României.

E prima dată când îi văd live, iar impresia impactului iniţial e una mai mult decât acceptabilă. Vio a deschis show-ul, şi mi-a picat cu tronc din prima pentru că are o fizionomie ce îl ajută, e genul acela “guy next door” aducând uşor a Seinfeld ca stil, adică vorbeşte despre nimic cu foarte mult umor şi a cărui prezenţă, fără discuţie te transportă într-o zonă mai bună. Am trăit alături de el momentele delicate prezentate, iar pe fetiţa lui (9 luni) o invidiez foarte mult, pentru că va avea mereu lângă ea o sursă inepuizabilă de umor şi bună dispoziţie.

Teo în schimb e mai pragmatic, glumele lui taie şi spintecă dar nu pentru că aşa zice el, ci pentru ca argumentul dezvoltat e de necontestat (remember Cuvinte vulgare ?)

Inspiraţia celor doi e clar viaţa de zi cu zi, iar prin muncă, muncă şi iarăşi muncă, reuşesc să îmbrace orice situaţie banală întruna plină de haz.

Cei doi au peste 30 de ani şi deja vechime în branşă. Se folosesc de un fond lexical bogat şi asta mi-a demonstrat clar că este depus mult efort în spatele numerelor. Nu poţi să stai pe canapea jumătate de oră şi să ţi se lege atât de bine o fază, fără să te documentezi, să citeşti, să găseşti tot felul de analogii care să surprindă publicul. Cred că e prima oară când mi-am pus problema că nu e uşor să faci stand up. Trebuie să fii cu ştacheta permanent ridicată, să frămânţi acelaşi aluat vechi şi să scoţi mereu o pâine proaspătă, cu care să satisfaci gusturile clienţilor. Nu e uşor deloc, unde mai pui că trebuie să laşi acasă emoţiile. Teo şi Vio au îndeplinit toate acestea şi au câştigat cel puţin un spectator la viitoarele lor spectacole.

Parerea mea spusă pe şleau este că numerele lor nu sunt pentru toată lumea. Trebuie puţin rafinament pentru a fi întru totul de acord şi amuzat de abordarea lor asupra subiectelor folosite de această branşă de performeri.

Setul lor de glume mi se pare că e unul finuţ, pentru că de înţeles le înţelege toată lumea dar nu toţi le gustă. Nu toată lumea găseşte savoare, şi asta mi-a plăcut pentru că băieţii chiar te pun în dificultate. Mai trebuie să şi gândeşti (frate), nu doar să râzi.

Iar punctul roşu de marţi seara a fost spontaneitatea şi super puterea de reacţie. Puşi în faţa unor comentarii, unele adecvate altele mai puţin, au ştiut să pareze şi să trimită mingea în terenul “adeversarului” fără vreun efort. Un fel de smash elegant.

La ieşirea din scenă Vio ne-a spus că ne am fost un public “absolut acceptabil”, şi nu îl învinuiesc. Şi eu am ramas cu senzaţia ca entuziasmul sălii nu a atins cele mai înalte cote.

Apoi le-am luat un interviu, pe care urmează să îl editez. Din interviu am aflat ce părere au despre instituţia de învăţământ ASE dar şi despre subiectul atins în show “războaiele” inter-etnice din ardeal, aşa că stay tuned.

Până primim pozele făcute la show, am luat o imagine de aici. 

Comments (3)

  • mihai

    eu sunt convins ca ori ai scris articolul asta suficient de fumata ori erai beata muci. Dar sigur lucida nu erai.

    “Se folosesc de un fond lexical bogat ” – avea 3 lanturi la gat fondul asta si mertan
    “trebuie sa ai stacheta mereu ridicată” – incerc iubire
    iar asta cu “să frămânţi acelaşi aluat vechi şi să scoţi mereu o pâine proaspătă, cu care să satisfaci gusturile clienţilor” e ceva de vis. eu nu cred ca s-a mai scris despre vreun eveniment in felul asta… daca nu ajungem cu articolul asta in istoria bloggingului din Romania sa-mi zici gheorghe :))

    reply
    • mihai V.

      si ce mai zici tu Nea’ Gheo’ ? :))

      reply

Post a Comment