Târgu Mureş
07 Dec, Saturday
3° C
TOP
Top 5 festivaluri ale lui 2017

Top 5 festivaluri ale lui 2017

Vara ?, probabil cel mai îndrăgit anotimp, se apropie cu pași grăbiți!

Aduce multă căldură și la fel de multe festivaluri (partea mea preferată ?), și cum știm că îndrăgești la fel de mult festivalurile ca noi, am hotărât să îți prezentăm un top 5 festivaluri din România la care considerăm că merită să mergi vara asta. 😉

1. Electric Castle

Un festival de care cu siguranță ai auzit, probabil deja te-ai și echipat cu bilet, pelerină de ploaie și cizme de cauciuc, fiind deja o tradiție ca în perioada festivalului să plouă ?.

Anul acesta a 5-a ediție a festivalului se desfășoară în perioada 12 – 17 iulie pe domeniul Castelului Bánffy, comuna Bonțida, județul Cluj.

Mai multe detalii despre festival găsești pe site.

See you there electric people!

2.  Untold Festival

Festivalul plin de magie ? care pentru 4 zile resuscitează Clujul, al cărui freamăt este mult mai liniștit în timpul verii, transformând-ul într-un tărâm de basm unde zânele și celelalte ființe magice petrec până în zorii zilei.

Perioada 3 – 7 august aduce în centrul Clujului cea de-a 3-a ediție a faimosului festival care crește uimitor de repede de la o ediție la alta.

Good job guys!

3. Airfield Festival

Un univers al iubirii și al visării, un loc unde visele îți zburdă libere printre nori și soarele te îmbrățișează așa cum și tu îmbrățișezi liniștea naturii, și-ți dai frâu liber mișcărilor de dans?

Aerodromul Măgura, din județul Sibiu găzduiește în perioada 29 iunie – 3 iulie cea de-a 4-a ediție a festivalului, dar mai multe detalii găsești aici.

4. Blaj aLive Festival

Un micuț festival care promovează libertatea, educația și inovația. De 5 ani încoace pe Câmpia Libertății din Blaj, județul Alba se afirmă proiecte cu un puternic impact cultural la care participă tinerii artiști.

Anul acesta festivalul deschide sezonul estival desfășurându-se în perioada 4 – 5 iunie.

5. Summer Well Festival

Un festival ca o vacanță, nu foarte departe de zumzetul capitalei, Domeniul Știrbey din Buftea te așteaptă în perioada 12 – 13 august. Grijile rămân la intrare și astfel ești liber să te bucuri de muzică bună, discuții liniștite lângă lac, cât și de activitățile propuse de organizatori.

 

One more EXTRA is Awake Festival ?

Un festival la început de drum, care promite multe, deci are toată susținerea noastră mai ales că se va desfășura la noi în județ. Castelul Teleki din Gornești, unul dintre cele mai frumoase castele din Ardeal va fremăta de lume în perioada 1 – 3 septembrie.

Ești pregătit de o vară de neuitat, mergând la cel puțin un festival?

Apropo, care dintre ele îți face cu ochiul? 😉

 

P.S. Drag iubitor de festivaluri, noi ți-am pregătit și un calendar care să-ți facă vara mai ușoară și mult mai faină, am pus laolaltă cele mai importante festivaluri, tu trebuie doar să alegi ceea ce îți place, să te echipezi și să pornești la drum! 😀

Post a Comment