Târgu Mureş
05 Nov, Tuesday
-2° C
TOP

Top 5 festivaluri românești din această vară. Are you ready?

Primăvara e pe terminate (sau a venit toamna?), așa că revenim și în acest an cu un top 5 festivaluri din România reactualizat.

Ca mențiuni speciale, putem aminti Neversea, Gărâna Jazz Fest, Jazz in the Park, Mox, ARTmania și Waha în Top festivaluri Romania, care prind tot mai mult teren în rândul iubitorilor de festuri (bine, Gărâna este deja stabilit bine pe poziții de ani buni) și despre care vom auzi tot mai multe.

Electric Castle

17-21 iulie, Bonțida, Cluj

Alegerea numărul 1 din acest an atât pentru mine, cât și pentru mulți alții. După ediția de anul trecut care a divizat fanii, mulți spunând că este în scădere calitatea line-upului festivalului, organizatorii s-au decis să dea peste nas haterilor, ca să zic așa, și să vină cu cele mai diverse nume de rang înalt de la Peninsula (cea din Târgu Mureș, să ne facem înțeleși) încoace.

Florence Welch (Florence and the Machine) și-a construit un nume de ani buni și este iubită în foarte multe cercuri și de fani ai diferitelor genuri, oferind o muzică complexă, cu tâlc și o prezență artistică de neuitat. Pe lângă hiturile ei deja consacrate, fanii Game of Thrones speră să îi audă și minunata „Jenny of Oldstones”, care este considerată de mulți a fi cea mai bună parte a sezonului 8.

Organizatorii s-au gândit să ofere până la urmă o porție de nostalgie atât foștilor adolescenți emo, cât și alternative nu-metal rap-rock kids (unul chiar aici de față). Pentru prima categorie vor veni 30 Seconds to Mars în frunte cu celebrul Jared Leto, iar pentru a doua Limp Bizkit, cei care erau de nelipsit de la toate party-urile de adolescenți la care am fost cel puțin eu prezentă. „Rollin” este până la urmă hitul unei generații.

Bineînțeles mai sunt cei de la Bring me the Horizon, Sofi Tukker (mulțumesc), Zomboy, Chvrches, The Vaccines, Zeds Dead, din nou Sigma, de care îmi amintesc cu mult drag de data trecută, și mulți mulți alții.

Să nu uităm că Electricul nu e numai muzică, ci și o tonă de activități, scene micuțe la care efectiv poți sta 24 din 24, Booha, și e un adevărat paradis al gurmanzilor cu buzunare doldora. Și anul acesta, în premieră în țară, este o experiență de neuitat și pentru cei cu deficiențe de auz.

Pe scurt, big thumbs up, Electric.

Untold

1-4 august, Cluj-Napoca, Cluj

Untoldul aniversează în august 5 ani. Și din câte am văzut pe playlist nu e numai DJ-ială. Pe lângă celebrii Armin van Buuren (care probabil curând își va cumpăra casă în Cluj la cât de mult stă), Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Paul Kalkbrenner sau Steve Aoki, îi aduce pe cei de la Bastille, care par genul care oferă spectacole în adevăratul sens al cuvântului, Busta Rhymes, care cel puțin pentru mine e tipul ăla haios pe care îl știu de când aveam vreo 13 ani și făcea duet cu toate divele, de la Mariah Carey la Pussycat Dolls, Tinie Tempah, pe care îl știu că a făcut un show mișto la Peninsula în 2012 și Tove Lo a cărei „Habits (Stay high)” e probabil piesa aia pe care o să o ții minte tot restul vieții tale, nu de alta, dar o auzeai de 20 de ori pe zi în 2014.

Personal nu am fost niciodată la Untold, dar am persoane care sunt absolut încântate de el și revin în fiecare an. Nu degeaba nu mai găsești un loc de cazare disponibil în tot Clujul pe perioada festivalului. A și intrat în Top 20 Electronic Festivals Worldwide, devansând Coachella, Burning Man sau chiar Sziget.

În plus, campaniile lor continue cu 10 la Bac = bilet la festival sau donează sânge și primești reducere la abonament mi se par niște chestii foarte mișto pentru a stimula activitățile productive și socially responsible în rândul tinerilor petrecăreți.

Rockstadt Extreme Fest

1-4 august, Cetatea Râșnov, Brașov

Nu puteam să nu punem pe listă și un festival de metal care este foarte celebru printre iubitorii de gen. Nu la fel de celebru ca Wacken sau Hellfest, însă a fost inclus de către Live Life Extreme în Top 15 European Metal Festivals. Până acum fanii au putut asculta My Dying Bride, Combichrist, Katatonia sau Gojira, însă anul acesta, cel puțin după părerea mea, o duc cu un nivel mai sus.

Vor veni în vară cei de la Dimmu Borgir, care cel puțin în gașca mea pe timpul adolescenței erau printre cei mai cunoscuți, adevărate icon-uri ale scenei internaționale de metal.

Pe lângă ei s-au mai anunțat Accept, Paradise Lost, Katatonia sau Korpiklaani.

Din proprie experiență, pot spune că Rockstadt-ul e un festival foarte mișto ca feeling.

În primul rând ești lângă pădure, iar când te plictisești sau simți nevoia de o altă mișcare decât datul din cap, poți urca la cetatea Râșnov sau la Dinopark, să vizitezi o peșteră sau efectiv să te plimbi prin pădurile răcoroase. Iar marea de haine negre și lipsa penelor și glitterului de festival este într-un fel refreshing. Nimeni nu vine acolo să-și etaleze gusturile minunate în materie de fashion, they’re all there for the music.

E foarte mișto să știi că pe lângă clasicele electronic music festivals pline de EDM care au acaparat lumea, cele de iubitori de muzică de nișă nu numai că nu dispar, dar și cresc de la un an la altul.

Summer Well

10-11 august, Domeniile Știrbey, Buftea

„Festivalul ca o vacanță” mi-a rămas mult și bine în minte. Recunosc, îmi place să știu că la un festival sunt scene diverse, cu muzică pe toate gusturile, îmi place ideea de alergătură dintr-un loc în altul să-i prinzi pe preferații tăi și senzația aia de oboseală după 4 zile de zbânțuială când ai slăbit 2 kilograme.

Însă, mai ales dacă you’re too old for this shit, Summer Well merită încercat măcar o dată în viață.

M-am simțit ca într-o vacanță continuă, am ieșit după două zile de festival refreshed, ca o floricică, vorba aia. O singură scenă cu muzică destul de hipsterish de obicei, un cort de after-party, chilluială maximă pe pături, pe malul lacului, plimbat prin pădure, mâncat bunătățuri și băut smoothie-uri verzi, ești efectiv ca la un yoga retreat, dar pe muzică.

Festivalul este și zona zero pentru toate vedetele sau așa-zisele vedete, așa că să nu te miri dacă dintr-o dată te trezești că stai lângă Dana Rogoz, Tudor Chirilă sau ceva Instagram influencer.

Anul acesta îi poți vedea pe The National, The 1975, Jungle sau Son Lux.

Awake

15-18 august, Domeniile Teleki, Gornești, Mureș

Nu puteau lipsi ai noștri Awake, nu de alta, dar relaxarea lângă un castel este deja la ordinea zilei pe această listă (3 din 5? Poate chiar 4 dacă ne gândim că Rockstadt e la poalele cetății Râșnov).

Awake-ul a ajuns la cea de-a 3-a ediție și de data aceasta a devenit cunoscut la nivel european, intrând în topul 20 Boutique Festivals întocmit tocmai de The Guardian.

Pentru mine, personal, Awake e tot un fel de Summer Well. Nu mă duc neapărat pentru formații acolo, cu toate că mi-ar plăcea bineînțeles să prind ceva interesant, ci pentru atmosferă. Cinematograful în aer liber e foarte mișto, la fel și biblioteca unde poți poposi întotdeauna să citești o carte sau să răsfoiești o revistă.

Însă cel mai fain loc, după părerea mea, e zona Feed Your Mind. Anul trecut într-o zi chiar am stat vreo 6 ore acolo să ascult ce are de zis lumea și era mai mișto decât la un TEDx. Cu excepția culorii care te înnebunea după un timp (sper din tot sufletul să o schimbe anul acesta). Așa că vă recomand cu căldură să vă mobilizați și să nu veniți la 7-8 seara, ci să încercați măcar o zi să ajungeți pe la prânz.

Anul trecut festivalul și-a lărgit teritoriul, este mai mult spațiu atât pentru mâncare, chill, dar și party. Și apropo, dacă mergeți la vot duminica asta, veți găsi în cadrul festivalului un loc de unde veți putea lua bere la preț redus.

În august vom reuși să-i vedem pe Netsky (la care am fost deja și de la care cu siguranță vom pleca obosiți, dar fericiți), Pussy Riot, la care aștept să mă amuz de accentul rusesc, Dirtyphonics, Enter Shikari, Triggerfinger (care mie îmi plac cel mai mult de pe listă, excludem coverurile), Coma, Grimus sau Moonlight Breakfast.

V-ați decis? It’s gonna be a long hot summer! ??

Post a Comment