Târgu Mureş
03 Dec, Tuesday
3° C
TOP

Vâltoarea Mureșeană

În perioada 24-28 august 2016 Parcul Municipal și parcarea din fața Sălii Polivalente prind viață și vor fi noua gazdă a Vâltorii Mureșene!

Astfel, în 2016, populația de etnie maghiară, și nu numai, va putea sărbători, în totalitate pe teritoriul municipiului, aniversarea a 400 de ani de la oferirea titlului de oraș liber regesc.

Oaspetele de onoare al acestei ediții este orașul Kecskemét, care va fi reprezentat de o delegație de 80 de persoane. Invitații își vor prezenta orașul, din punct de vedere turistic, cultural, gastronomic și nu numai. Se va prezenta Universitatea din Kecskemét, dar va fi și un târg al produselor tradiţionale din regiune, o defilare a portului popular, prezentări de dansuri și cântece populare, teatru de păpuși, prezentări de instrumente muzicale, piese de teatru și o prezentare oferită de Studioul Internațional de Ceramică din Kecskemét. Oaspeții nu au uitat nici de cei mici, cărora le pregătesc numeroase programe interesante.
Programele dedicate familiilor vor începe în după-masa zilei de joi, 25 august, și vor dura până duminică seara.

O mulțime de evenimente sunt programate pentru tineri, la Sfera – Spațiu de arte contemporane – care va fi găzduit de Cocoșul de Aur. Lista evenimentelor o puteți urmări pe pagina evenimentului. Concerte, scurtmetraje, piese de teatru, workshop-uri, ateliere în aer liber… Be there!! 🙂

În acest an va avea loc a treia ediție a Concursului Verbunk, organizat de Conferința Tinerilor Maghiari (MIET). Ceaunul Magic, un concurs de gătit între echipe, va fi reluat și în acest an, acesta bucurându-se de un mare succes în cadrul ediției precedente.

Vâltoarea Mureșeană aduce și prima ediție a Concursului Transilvănean de Pălincă și Distilat, în colaborare cu Ordinul Cavaleresc Pălinca din Transilvania. La acest concurs trebuie aduse mostre de pălincă de casă. Înscrieri se fac până în data de 22 august, iar mostrele trebuie aduse, tot până la acea dată, la biroul Vâltorii (str. Gheorghe Enescu, 2/23), care este deschis de luni până vineri, între orele 10:00-13:00.

Pentru alte informații, cei interesați se pot adresa organizatorilor pe adresa de email erdelyipalinkaverseny@gmail.com sau la numărul de telefon 0742-609.260.

Nu vor lipsi nici deliciile gastronomice. Orașul înfrățit Baja se pregătește cu o prezentare culinară, dar vor fi și degustări de produse făcute după rețete de acum 400 de ani, concurs de mâncat crenvurști pentru copii și adulți, concursul Ceaunul Magic, concursul de cultură GastroQuiz și numeroase alte surprize.

Programul acestei ediții a fost îmbogățit cu multe alte activități dedicate tuturor categoriilor de vârstă, îmbogățiri pe care le puteți descoperi aici.

Cinci zile de festival, cinci zile în care orașul prinde viață și ai lui cetățeni se pot bucura de multe programe creative, relaxante, gustoase și “cu grade”.

Ne vedem la Vâltoarea Mureșeană! 🙂

Post a Comment