Caravana City Food – Mezeluri Bătrânu’ Sas
Mezelurile tradiționale românești nu puteau lipsi din cadrul Caravanei City Food. Bâtrănu’ Sas vine pe 4 roți cu cele mai bune și proaspete mezeluri. Dar înainte de evenimentul din Cetatea Medievală Tg. Mureș, haideți să cunoaștem mai bine produsele Bătrânului Sas.
OiM: De unde ideea acestei afaceri?
BS: Ideea acestei afaceri a plecat din familia unuia dintre asociați, familie care avusese cu ceva timp în urmă o astfel de activitate. Iar în urma unui an de studii iîn SUA. unde Adrian Munteanu a studiat Arte Culinare și Management Culinar, la întoarcere a preluat o activitate de fabricare de mezeluri de la o firmă mai mare care se ocupă cu aprovizionare de alimente către beneficiar. Astfel, în 2013 l-a cooptat și pe Andrei Drăgan Răduleț, ce se ocupa la aceea vreme cu organizarea Târgului de Crăciun, de Paști și CibinFEST. Numele brandului și sigla a fost conceput de un grafician clujean care a lucrat cu fratele lui Adrian Munteanu pentru a concepe acest brand. Batrânu’ Sas reprezintă apreciere pentru arta meșteșugului, atenție la detalii și calitate, precum și experiență și tradiție.
OiM: Aveti vreo specialitate?
BS: Gama de produse Batrânu’ Sas este concepută pe 2 direcții:
– gama de produse românești, binecunoscute și îndrăgite de toată lumea cum ar fi Cârnații de porc, Toba, Crenvurștii sau Parizerul, toate făcute cu 100% carne fără înlocuitori de carne, doar din bucăți întregi de mușchi, de la porci crescuți în fermă la 40km de Sibiu și tranșați de noi zilnic proaspăt
– gama de produse originale Batrânu’ Sas în special inspirate de produsele nemțești, cum ar fi Cârnații Bătrânu’ Sas, Leberkäse bavarez, Mettwurst, Sauerkrautwurst, Pastrama Săsească, Kassler – o specialitate din cotlet de porc legat rotund sau Speck – o rulada din piept de porc învelită într-o mantie de condimente.
Același lucru se aplică și la produsele vândute în rulota de fast food Bătrânu Sas unde vindem:
Hot Dog Premium – crenvurști fiert fără membrană(piele) din 100% pulpă de porc, Rotwurst – Cârnat ardelenesc afumat de porc și
XXL Bavarez- o creație proprie, un cârnat de aproape jumătate de metru prăjit servit într-o baghetă lungă, făcută din aluat de covrig bavarez.
OiM: Cât de greu este să pornești o astfel de afacere?
BS: La fel ca orice afacere. Ce diferențiază acest tip de afaceri față de alte tipuri de afaceri este nevoia impetuoasă de existența cunoștiințelor și know-how-ului necesar pentru a face această activitate, care implică și un grad mare de responsabilitate. O dată pentru că suntem responsabili să aducem clienților produse proaspete și sigure, și în al doilea rând pentru sănătatea oamenilor. Noi am optat să facem produse cât mai gustoase, la un preț corect, fără să facem rabat la calitatea ingredientelor și a produselor finale.
OiM: Ce planuri de viitor aveți?
BS: În următoarea perioadă dorim să ne extindem rețeaua de magazine pe plan local, în Sibiu, precum și să dezvoltăm mai mult magazinul online www.batranusas.ro , magazine ce l-am deschis în cursul anului trecut și prin care livărm produsele noastre ambulate într-o cutie special ce garantează temperatura optima pentru transportul în toată țara în max. 48 de ore.
În ceea ce privește activitatea de Street Food, tocmai am adăugat o nouă rulotă unicat în România, fiind produsă de același producător german de top, rulotă ce va putea fi văzută la Caravana City Food din Tg. Mureș.
Sursa foto: https://www.facebook.com/BatranuSas/