Târgu Mureş
04 Aug, Tuesday
26° C
TOP
Citește-le Tîrgumureșenilor

„Citește-le Tîrgumureșenilor!” revine în deschiderea Săptămânii culturale

Maratonul de lectură „Citește-le Tîrgumureșenilor!”(HU: Olvass fel Marosvasarhelyért!) revine  ca în fiecare an în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale și nașterea poetului Mihai Eminescu de data aceasta la la Biblioteca Teleki-Bolyai, Str. Bolyai nr. 17.

Astfel, în data de 15 ianuarie, la ora 11.00, se va da startul ediţiei din 2020, care se va încheia la ora 19.00. Maratonul va continua în 22 ianuarie, de Ziua Culturii Maghiare, când se va citi de la ora 11.00 la ora 19.00.

Ediţia din acest an a Maratonului de lectură va avea ca temă – Poveşti târgumureşene – poveşţi, poezii, istorie despre Târgu Mureş şi va fi dedicată autorilor mureşeni.

De asemenea, în perioada 16-22 ianuarie se va organiza „Săptămâna culturală”, în cadrul căreia se vor derula o serie de dezbateri cu teme şi despre alte culturi ale minorităţilor din România. 

Programul va fi următorul:

Saptamana culturala 2020

 

Ca şi la ediţiile precedente ale Maratonului de lectură, cititorii vor putea dedica rândurile pe care le citesc membrilor familiei, rudelor, prietenilor, concitadinilor sau altor persoane.

Echipa de organizare va pune la dispoziția celor care vor să citească o serie de cărți, dar cine dorește poate citi din propriile volume.

Cititorii care doresc să citească din propriile cărți sunt rugați ca aceasta să fie despre Târgu Mureş.

Citește-le tîrgumureșenilor

Dacă vreți să citiți…

Procedura de înregistrare este simplă: cei care doresc să participe se pot înscrie fie prin e-mail, la adresa citeste.mures@gmail.com sau la numărul de telefon 0730-627439, fie chiar la Biblioteca Teleki-Bolyai (sala de lectură), în ziua maratonului.

De asemenea, echipa organizatorică recomandă cititorilor să-şi anunţe participarea din timp, astfel nu vor fi nevoiţi să aştepte ca să citească persoanele care s-au înregistrat deja. La înregistrare ne interesează numele şi prenumele, precum şi ora estimativă la care ar dori să citească.

Maratonul de lectură va putea fi urmărit în direct pe pagina de facebook Citește-le Tîrgumureșenilor.

Maratonul de lectură „Citește-le tîrgumureșenilor!/Olvass fel Marosvasarhelyért!” din 15 și 22 ianuarie 2020 este organizat de Fundaţia Studium-Prospero, în parteneriat cu Biroul parlamentar Dr. Vass Levente, Biblioteca Teleki–Bolyai, Rotaract Club Téka, Teatrul Naţional Tîrgu Mureș, Universitatea de Arte Tîrgu Mureș, Biblioteca Judeţeană Mureş – Biblioteca Teleki Téka, Asociatia Culturală Armeano-Maghiară din Tîrgu Mureş. 

Post a Comment