Targu-Mures
13 Oct, Sunday
20° C
TOP

Electric Castle: Day 2. Ziua în care Florence mi-a rupt sufletul în bucăți și l-a aruncat în bătaia vântului

Cum recunoști un artist adevărat? E acela care pentru o clipită te face să uiți de tot și de toate și să-ți reamintești de tot ce este cel mai important pentru tine. Despre ziua 1 aici.

Electric Castle a crescut mult anul acesta, dar odată cu el a crescut și traficul și timpul de așteptare pentru autobuze. E un semnal de alarmă și ar trebui să găsească metode pentru a evita acest lucru anul viitor. Oamenii au stat și câte 2 ore la coadă, după care încă 2 ore pe autobuz. Am primit atâtea notificări care nu-și au rostul pe aplicația lor, ar fi fost indicat ca atunci când e traficul intens sau cozile sunt lungi, să trimită notificări cu un timp aproximativ de așteptare atât la cozi, cât și în trafic. Remindere să își ia lumea snack și apă când merge pe autocare pentru că s-ar putea să petreacă 4 ore din viață acolo, poate chiar și una cu punctul în care cozile sunt cele mai scurte. Nu ar strica să trimită autobuzele și pe rutele alternative. Aș zice că cel mai bine e să stai la camping, însă am auzit de la câțiva care stăteau la Quiet camping că e imposibil de dormit, basul vibrându-ți toată noaptea în cort.

Din fericire gustul amar lăsat din trafic a fost spălat prin cele două formații care m-au încântat la culme aseară: The Vaccines și Florence and the Machine.

Love me some Vaccines

Seara a început pentru mine (mulțumesc, trafic) cu Dub Pistols. Niște băieți faini și sufletiști care au scos tot untul din cei prezenți la scenă. Vedeai doar picioare care se mișcă în ritm alert și zâmbete permanente cauzate de glumeții cu trompetă.

Am ajuns puțin în pauza de pe Main Stage și la Hangar, unde cei de la Panonia Allstar, niște unguri Bregovicieni, au umplut hangarul aproape până la refuz. Energia era mișto, însă aveam niște englezi de văzut în seara asta și nu sunt mare fană balcanisme.

The Vaccines sunt o formație de indie rock (să mă scuzați, I’m a sucker for indie rock) din UK cu piese pe care cu siguranță le-ai auzit măcar o dată, de la All my friends are falling in love sau I always knew la Post Break-Up Sex sau All in White. Au fost zâmbitori, veseli, insuflându-mi doar stări pozitive și cred că au fost aleși foarte bine să cânte înainte de Florence. Starea de bine de la ei mi-a fost amplificată de o gașcă de adolescenți nemți care dansau lângă mine de zor, desculți, cântând, făcând mini-pogo între ei, erau absolut bestiali. Cum recunoști un străin la un festival românesc? E ăla care nu a stat 5 zile să se gândească cu ce outfit merge.

Momentul serii

După o alergare scurtă la baie, am ajuns în fața scenei cu 20 minute mai repede pentru a fi cât mai aproape de Florence în timpul concertului. Femeia asta a fost de vis. E o elfă cu suflet de poet, o zână coborâtă din ceruri pentru a ne face nouă, muritorilor de rând, viața mai frumoasă. Am iertat-o și pentru că nu a cântat What the water gave me, aș fi iertat-o pentru orice ce-i drept.

De la început până la final am fost într-o transă totală. Le-a spus celor din public să mai lase telefoanele, și pentru asta îi mulțumim. Am ajuns în situația în care nu văd nimic la scenă nu din cauza oamenilor înalți din fața mea, ci din cauza mâinilor ridicate să filmeze fiecare mișcare. Muza Florence a coborât în public (momentul în care gărzile de corp alergau după ea și nu puteau ține pasul a fost priceless), ne-a oferit clipe de îmbrățisări cu cei dragi din jur, momente magice de zbânțuială totală pe Dog Days are Over și recunosc, nu o dată am plâns. Îți este îndeajuns doar prezența ei pentru asta.

După concert, singura șansă de a mânca și a bea ceva a fost să mergem în sat, și asta am și făcut. Până acum, și vin la Electric de la prima ediție, nu am prea mers în sat, am preferat să stau pe teritoriul festivalului. Dar anul acesta nevoia de a scăpa din acel haos și puhoi de oameni m-a împins spre bonțidieni și mi-a plăcut mult. Îmi dau seama că pentru ei cele 5 zile de festival sunt un fel de zilele comunei on crack. Iar toți cei de la terase sunt niște drăguți, bei bere ieftină și mănânci ieftin. Mă rog, opțiunile vegetariene sunt reduse la porumb fiert și cartofi prăjiți, dar suntem obișnuiți.

A urmat Sigma, care de această dată nu a mai băgat în fața castelului, ci în ditamai spațiul de la Main Stage. Atmosferă de party, muzică pe care o cunoaștem și o iubim, totul a fost frumos. Aș mai fi stat la Infected Mushrooms, dar cozile erau inexistente la autobuz înainte să se termine Sigma, iar Florence deja îmi luase toată energia. Trebuia să dorm.

Am văzut că ceva tip Tommy Cash a băgat manele aseară la Hangar după modelul Neversea sau TIFF. Nici nu mai are rost să comentez, ignor astfel de chestii. În mintea mea e o modă trecătoare, un fel de Ice Bucket Challenge. Cei la care mă duc eu nu bagă așa ceva niciodată. Bistoș.

Astăzi ne așteaptă Bring me the Horizon (i-am mai văzut, nu-s răi), Grimus, Subcarpați și Nils Frahm. Nu uitați, veniți din timp sau luați-vă niște provizii cu voi. Nu se anunță precipitații, deci teneșii sunt bineveniți.

Post a Comment