Share, , Google Plus, Pinterest,

Posted in:

Review Fabesca Boutique Hotel

Taste of Fabesca

img_2171-fabesca

Am hotărât să ne întindem puțin “aripile”, să căutăm și să vă prezentăm localuri, restaurante care merită vizitate și gustate, la propriu și figurat. 🙂

Astfel, seara trecută ne-am pornit la drum și am ajuns la…Sovata! De ce acolo? Evenimentul Taste of Fabesca  cu Chef Alexandru Niță ne-a atras atenția și ne-a trezit simțurile! 😀

Cu mare plăcere (și papile gustative fericite după seara trecută), vă prezentăm Fabesca Boutique Hotel | Restaurants and Coffee Lounge ! 

Înainte de a vă “pofti la masă”, vă facem o scurtă prezentare a hotelului care, momentan, pune la dispoziție turiștilor un număr de 17 camere, un restaurant tradițional cu o capacitate de 120 locuri și o plăcută terasă, o cafenea foarte cozy și cu bun gust amenajată. Fabesca are planuri mari pentru viitorul foarte apropiat: un corp nou cu o terasă-cafenea, deschiderea unui Centru Spa pe două nivele, deschiderea unui restaurant mediteranean, sală de conferințe. Numărul total de camere va ajunge la 40, fiecare cu o anumită personalitate 🙂

Designul, concepția, excelența, așezarea hotelului, calitatea pe termen lung. Punem mare accent pe restaurant, pe un meniu regândit, adaptat și vrem să atragem cât mai mulți clienți din Tîrgu Mureș, Sighișoara și nu numai.

acestea sunt aspectele care definesc și deosebesc Fabesca de restul hotelurilor, restaurantelor din Sovata, ne-a declarat managerul Fabesca.

La întrebarea: “-Ce le recomandați clienților restaurantului din meniu?” am primit ca și răspuns: “-Totul!”

Evenimentul Taste of Fabesca ne-a spus multe despre meniu și despre Chef Alexandru Niță, un chef tânăr, cu multe și diferite viziuni, cu mult curaj pentru a combina gusturi, arome și pentru a se “juca” astfel încât playtingul să fie unul excelent.

Deschiderea evenimentului a avut loc cu un welcome drink și câte un cocktail. La scurt timp, supa” Surpriza Bucătarului” ne-a încântat cu al ei gust dulce, iute-picant, puternic aromat și cu ale ei cinci feluri de ciuperci.

img_2125-fabesca

Trebuie să menționez că meniul Taste of Fabesca a cuprins preparate în cantitate de degustare!

Supa Gulaș cu Gnocchi de Cartofi, Pulpă de Vită și Ciolan Afumat a fost debutul meniului! Un deliciu ușor picant, cremos, cu bucățele de carne potrivit fierte. Merită încercată!

img_2127-fabescaPreferata mea din această categorie, să spun așa, a fost Supa Cremă de Roșii cu Ardei Copți, Mozzarella și Cremă Busuioc.  O combinație perfectă, două arome care se combină foarte, foarte bine! Crema de busuioc din această supăă…vă spun! Dacă ajungeți la Fabesca, nu ezitați!!

img_2133-fabesca

Supa Cremă de Mazăre cu Chips de Parmesan și Ulei Trufe Albe  ne-a arătat cât de bine se potrivește mazărea cu parmesanul iar uleiul de trufe a accentuat aromele supei. O finețe de supă cu gust deosebit!

img_2136-fabesca

O listă de șapte Starters a urmat, primul fiind Vinete în Stil Libanez cu Tahini și Legume Proaspete. Fără ezitare am mâncat, și mi-au plăcut, vinetele. Legumele și felul în care au fost preparate vinetele au făcut din acest starter un deliciu. Aroma puternică a vinetei a persistat dar, în același timp a fost atenuată de tahini și legume.

img_2142-fabesca

Humus cu Cremă de Caju, Muguri Pin, Salată Tabbouleh și Sirop de Trandafir! Da, a fost cel mai cremos, ușor, aerat humus pe care l-am mâncat până acum. Salata și siropul de trandafir au acompaniat perfect acest preparat!

img_2146-fabesca

 O “luptă” de arome, de gusturi puternice, un mix cum nu se putea mai potrivit – Fructul Pasiunii pe Tartar de Păstrăv cu Avocado, Susan Marinat Negru și Chips de Orez. Iar acel chips de orez…yam!

img_2148-fabesca

Nu a fost prima dată când mănânc așa ceva dar pot spune că rămân mare “fan” al acestor Pachețele Vegetariene cu Sos Sweet Chilli. Acestă potrivire de puțin dulce, puțin picatant și pachețele vegetariene… “La pachet puneți pune câteva?” 😀

img_2152-fabesca

O gustare pe placul bărbaților, și nu numai! Mereu am găsit o potrivire între brânza de burduf, jumeri și bacon! Coulisul de zmeură a adus un plus de gust 🙂

Brânza de Burduf Cremă cu Jumeri de Mangaliță, Chips de Bacon și Coulis de Zmeură 

img_2155-fabesca

Un starter deosebit și des întâlnit a fost Tartar de Vitã cu Ou de Prepelițã, Susan Marinat Alb, Muguri Pin, Boabe Muștar și Coulis Fructe de Pãdure. Ștafeta bunului gust a fost menținută.

img_2159-fabesca

Personal mă împac foarte greu cu fructele de mare dar am avut curiozitatea de a gusta din Creveți Tiger în Panco cu Sos Aromat din Mirin. Sosul a făcut diferența dar și modul în care au fost preparați creveții.

img_2162-fabesca

După o așa listă lunguță de starters, a urmat felul principal, chiar dacă…sațietatea se instalase deja.

Gustul bun al cartofului copt în coajă, mugurii de pin și păstrăvul bine preparat au făcut o combinație perfectă – Păstrăv ,,Stil’’ cu Cartofi Copți, Muguri Pin și Valeriană. De ceva vreme nu am mai simțit acel gust, autentic dacă îi pot spune așa, al cartofului. Un gust care a cam dispărut…

img_2166-fabesca

Nu este ușor să prepari exact așa cum trebuie un mușchiuleț de porc, trebuie să îl menți nici prea uscat, nici prea în sânge… Chef Alexandru Niță a reușit să prepare un Mușchiuleț Porc cu Peà Purée, Baby Morcov și Sos de Vin Alb cu Mix de Ciuperci așa cum trebuie! Suculent dar nu foarte, aromat, condimentat potrivit iar acel sos de vin alb cu mixul de ciuperci…potrivire! 🙂

img_2171-fabesca

Cu greu, cu greu am trecut și peste acest delicios preparat, ajungând la mult așteptatul desert! De către însuși Chef Alexandru, desertul Mini Frigănițe ne-a fost prezentat. Un mix de gusturi, un dulce ușor, o aromă de nucă de cocos și un sos latte macchiato și lapte de cocos, o înghețată ușoară, amestec de fructe, … Un desert care a încheiat seara cum nu se putea mai bine! Yaaammm!!

img_2177-fabesca

img_2179-fabesca

Da, într-adevăr “Diferit face diferența”

După o astfel de experiență culinară nu ne rămâne altceva de făcut decât să vă recomandăm Fabesca Boutique Hotel | Restaurants and Coffee Lounge ! 

O plimbare, nu departe de oraș, o experiență culinară deosebită, o explozie de gusturi și arome, o atmosferă plăcută și o servire ireproșabilă!

Chef Alexandru Niță și Fabesca, ne vedem cât de curând! 🙂

Credit foto: Dorin Bonta
www.dorinbonta.ro

Fabesca

fabesca

  • Str. Câmpul Mic nr. 45, Sovata Băi
  • 0731 027 639
  • Luni-Duminică: 07:30-00:00
  • hotelfabesca@gmail.com
Vezi pe harta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *