Puzzle Night @ Old City Pub
Prietenii noștrii de la Puzzleshop Punct Ro (așa îi găsiți și pe facebook), împreună cu cei de la Old City Pub, s-au gândit ca în fiecare zi de marți, seara, după ora 8, să ne provoace îndemânarea și rapiditatea de-a face puzzle-uri! Exact… să facem puzzle-uri într-un pub!
Pentru cârcotași, lumea e deschisă spre așa ceva! Așa că marțea trecută, într-o zi de 13, 20 de echipe a câte patru participanți, plus mulți curioși și susținători, s-au adunat să accepte provocarea. Bineînțeles, nici eu nu puteam lipsi!
Și lăsând modestia la o parte, echipa mea a fost cea mai bună… și i-am “bătut” crunt pe restu’, terminând cel mai rapid puzzle-ul. Nu a fost deloc ușor. Lumina din pub nu îți este de ajutor, dar băieții de la Puzzle Shop Punct Ro, au găsit pentru ediția următoare și soluția: vor comercializa și lanterne 🙂 Dar revenind la puzzle-ul nostru, ne-a dat mare bătaie de cap negrul, și diferitele nuanțe de gri, toate pe aceeiași piesă.
Au fost darnici în premii. Am câștigat sticle de bere, doze de suc, vouchere pentru puzzle-uri personalizate, vouchere la Zumzi.ro, și chiar și șampanie! Iar pe viitor, premiile vor fi tot mai numeroase, dar important nu e să câștigi, ci să te distrezi cu prietenii, făcând și altceva 😀
Săptămâna aceasta v-au pregătit o nouă provocare… un nou puzzle! Marți, ora 20, Old City Pub!
Ține minte!
Adună-ți prietenii și fii mai bun decât echipa mea! Aaa… echipa mea se numeste Menta de marți seara! (fetelor, you are the best!!!) Dar echipa ta, cum se numește?
Puzzle-ul de data trecută 🙂 (Îmi cer scuze pentru calitatea pozei!)
Alte poze găsiți și aici
Let’s have some fun!