30 de ani și 15 minute – un film de Ștefan Mandachi
30 de ani și 15 minute este un documentar manifest pe care ți-l propunem pentru seara zilei de 25 septembrie 2020!
Filmul, regizat și produs de Ștefan Mandachi, prezintă imaginea unei Românii clădită din promisiuni deșarte, a unei țări fără autostrăzi, în care anual, mor peste 2000 de oamenii în accidente rutiere. Un documentar ce se vrea a fi un strigăt de disperare și totodată, un semnal de alarma pentru toate tensiunile, nervii, frustrările, frica accidentării și până la urma a morții pe care o simt șoferii în lipsa unei infrastructuri, care să le dea siguranță și încredere, într-o fină antiteză cu implicarea autorităților statului.
La 30 de ani de la căderea regimului comunist, România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește kilometrii de autostradă, dar pe locul întâi la numărul de morți în accidente rutiere.
Antreprenorul Ștefan Mandachi construiește 1 metru de autostradă pe terenul lui, pentru a atrage atenția autorităților care, în ciuda multiplelor promisiuni, nu au reușit în toți acești ani să construiască o autostradă în toată regiunea Moldovei. Ștefan Mandachi cheamă românii din țară și din diaspora la o grevă de 15 minute în semn de protest.
O realitate pe care Ștefan Mandachi o prezintă în film, ca pe un manifest. Ca pe un act de revoltă și de dorință de schimbare.
Cine sunt cei vinovați pentru lipsa autostrăzilor în România?
Întrebare la care încearcă să răspundă politicieni, jurnaliști și victime ale accidentelor rutiere. Răspunsul e copleșitor.
Biletele sunt AICI!
Documentarul, cu ale sale adevăruri și cruzimi, te așteaptă în seara zilei de 25 septembrie 2020 începând cu ora 20:00 în curtea fostei uzine Foto! (str. Plopilor nr.12). Aici vei găși și Bar & Food cu acest ????? avimag.net/MENIU
Eu sper să vii la acest documentar, 30 de ani și 15 minute, să-l urmărești cu atenție dar și să înveți ceva bun din el. Chiar și în lipsa autostrăzilor, viteza, neatenția la volan și neadaptarea vitezei la condițiile meteo nu pot aduce nimic bun.
Accesul în curte se face din parcare, pe poarta pietonală.
Ești rugat să respecți regulile și mărusile necesare pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19!
Nu este permis accesul pe terasă a celor cu simptome de infecție respiratorie;
Măștile sunt obligatorii la intarea în curte, în momentul în care te ridici de la masă și te deplasezi la bar, la toalete sau spre ieșire;
Nu muta mesele, nu cere scaune suplimentare, ele sunt așezate păstrând distanțarea minimă impusă;
La masă se pot așeza 6 persoane sau mai multe dacă sunt membri ai familiei;
Păstrează distanța când mergi la toalete sau la bar – minim 1.5 m;
Comanda se face la bar, în regim de “autoservire”;
Este interzis accesul copiilor sub 16 ani neînsoțiți de părinți;
Introducerea băuturilor și alimentelor din exterior este interzisă;
Folosește dispenserele cu dezinfectant, care sunt montate la intrare, la bar și la toaletele ecologice.