Târgu Mureş
19 Mar, Tuesday
3° C
TOP

ART & The City Festival la Uzina Foto

MiLo și em2.ro ți-au pregătit un super eveniment la Foto summer garden by Epic Food! 😀

Proiectul “ART & The City” continuă deoarece organizatorii apreciază cultura urbană, pictura, arta digitală, muzica și scena underground electronică românească. Motive multe și destul de bune aș spune, nu? 😉

Prin ART & The City Festival se dorește promovarea talentul local, astfel că se deschid înscrierile pentru toți artiștii care doresc să își expună arta în cadrul acestui eveniment, indiferent de domeniul artistic.

În cadrul evenimentelor care vor avea loc participanților li se va permite să se manifeste pe plan artistic fără restricții și vor avea ocazia să își promoveze talentul în fața sutelor de tineri de toate vârstele care trec pragul uzinei săptămânal. A venit timpul ca graffitiul să fie bine reprezentat la Foto prin intermediul vostru, al artiștilor grafferi din Târgu Mureș și nu numai, astfel că toți cei talentați sunteți invitați în ale graffitiului să le scrieți organizatorilor intenția de a participa la acest festival al artei. 🙂

Cei ce vor dori să decoreze zidurile Uzinei Foto vor avea la dispoziție vopsele și alte produse necesare procesului artistic (toate din partea organizatorilor).

MiLo și em2.ro își doresc să facă ceva frumos împreună cu artiștii orașului și sunt convinși că vor găsi talentul pe care îl caută pentru un rezultat final de excepție.

Evenimentul care cuprinde vernisajele de pictură, grafică și foto va avea loc de vineri până duminică, 23 – 25 iulie 2021.

Hai să treci pragul Uzinei Foto și să admiri arta stradală, în zilele sus menționate, în intervalul orar 17:00 – 23:00. Artiștii care doresc să participe la ART & The City Festival, pot scrie organizatorilor în privat sau pe email la adresa hello@em2.ro

Prețul unui bilet de intrare este de 15 lei/zi sau 30 lei/ toate zilele.

Hai și consumă arta pe ”pâine”! Foto summer garden by Epic Food, MiLo și em2.ro te așteaptă! 😀

Post a Comment