Târgu Mureş
14 Oct, Monday
16° C
TOP

Awake3: Ziua 2

Ziua a doua de Awake, am reușit să ajungem din nou mai devreme la festival așa că ne-am bucurat de frumusețea lui și în lumina zilei. La vreo oră după ce am ajuns a început să plouă cu soare așa că ne-am adăpostit sub un copac și i-am ascultat pe cei de la Blahalouisiana. Artista are o voce superbă și mi-ar fi plăcut să înțeleg ce zice și între piesele sale dar din păcate a vorbit doar în limba maghiară.

După aceea au urmat la scena The Cube băieții de la Grimus care au încins atmosfera odată cu trecerea ploii. De la scena principală ne-am mutat la Castle Lounge unde Vinyl, Rum, Tapas & Wine tocmai ce își terminau programul iar pe scenă au intrat The HollyGood Gang alături de Cabral care au întreținut atmosfera și au făcut publicul să sară pe ritmurile anilor 90. La final i-au predat ștafeta lui Manuel Riva, căruia chiar cred ca-i place în România deoarece în această vară l-am putut asculta la Neversea, Untold și acum Awake.

La miezul nopții la scena principală au intrat Pussyriot, care au ridicat awakerii în picioare cu stilul lor non-conformist. Timp de o oră și jumătate au încălzit inimile publicului în ciuda aerului rece de afară pentru o seară de mijloc de august.

Cam așa a arătat ziua a doua de Awake. În ziua a 3-a voi participa la workshop-uri așa ca de abia aștept să revin cu păreri despre această secțiune de la Awake3. Între timp urmăriți Instagram-ul @outinmures și @danaharsan unde vă ținem la curent cu tot ceea ce se întâmplă la Awake Festival 2019.

Post a Comment