Târgu Mureş
16 Oct, Wednesday
9° C
TOP

Cei mai buni mititei din oras

Ştiu că voi aveaţi impresia că eu sunt un tip stilat care iese în oraş şi mănâncă doar salată…. dacă are ca şi garnitură măcăr un ciolan şi nişte cefe :)).  Iar pentru că nu vreau să vă dezamăgesc am zis să pornim azi o discuţie despre mititei.

La noi în gaşcă cei mai iubiţi mici sunt cei de Selgros. Adică dacă ieşim la gratare vrem mici de Selgros cu muştar Danestar obligatoriu.Dar câteodată mi se face poftă să mănânc aşa rapid nişte mici. Toată problema că deşi găseşti oriunde nişte mititei majoritatea sunt cel puţin dezamăgitori ca să nu zic dezastruoşi cum ar fi cei de la Kaufland care nu cred că au în compoziţie carne.

Însă există totuşi un loc unde ani de zile se mănâncă cei mai buni mititei. Adică şi pe mama dacă o întreb (şi e plecată de 7 ani din România) îmi spune că acolo să mă duc să mănânc. Micii din Piaţa de Ruşi de acolo din capătul dinspre Kogălniceanu.   Nu cred că este loc mai cunoscut pentru cei mai buni mici din Tg Mures. E la doi paşi de Crizantema unde au cea mai faimoasă ciorbă de burtă.

Adevărul e  că sâmbătă am avut ceva treabă prin zona Pieţei Armatei. Şi pentru că ştiam că acasă am deşert în frigider am zis să merg să văd dacă într-adevăr mai e valabilă legenda.  Pot să vă spun cu mâna pe inimă că sunt cei mai buni mici. Atâta că doar că nu-s chiar mici că sunt maricei de-a binelea. 2,5 lei bucata şi la ora prânzului la care am fost eu e de stat un pic la coadă pentru că erau o mulţime de oameni care luau la pachet 4-5 porţii.  Fiecare om vine şi se pune la o masă unde este loc. nu vă aşteptaţi să mâncaţi singuri la o masă pentru că la 6 mese câte au acolo la Big Brother n-are rost să aveţi speranţe de intimitate. Dar faptul că e tot timpul coadă şi lume ar trebui să fie o dovadă în plus că oamenii îşi fac treaba bine.

În rest se vorbeşte mai mult maghiară , miticarul făcea glume încontinuu aşa ca să-l audă toată lumea şi din ce-am văzut la oamenii care înţelegeau maghiară chiar zice glume bune. În rest e un loc unde mergi mănânci şi îţi vezi de drum fără prea multe amabilităţi şi alte formalităţi. Ah dar foarte mare atenţie că sunt două una lânga alta iar coadă e doar la Big Brother cel cu podeaua înaltă chiar de lângă intrare.

În rest sunt curios pe unde mai ştiţi voi că sunt mici buni…

PS: muştarul la mici acolo în piaţă e tot Danestar. Cei care nu ştiţi care-i faza cu Danestar, intraţi în orice Darina şi cautaţi-l, e cel mai ieftin muştar. Dacă nu vă place v-au îmbolnăvit Knorr şi alte gunoaie ca heinz şi mai ştiu eu ce.

Comments (12)

  • Un prieten o facut toxinfectie alimentara de la micii aia si i-o futut tot medifunu

    reply
  • Edna

    Cred ca ai gresit tare mult cand ai scris ca la Big Brother se gasesc cei mai buni mititei. Ei nici macar nu exista de 7 ani. Cei de langa ei fac cei mai buni mititei din oras,de mai bine de 10 ani! Firma se cheama Harted, se afla chiar langa Big Brother, in colt, si acolo se gasesc cei mai buni si cei mai faimosi mititei din orasul! Tot orasul il cunoaste pe seful standului, pe Tibi. Mustarul e Danestar…in asta ai avut dreptate. Ah, si inca ceva, in cei peste 10 ani de activitate inca nimeni nu s-a plans ca ar fi facut toxiinfectie alimentara de la mititeii cumparati de la sc Harted.

    reply
    • Mino

      Chiar ai dreptate Edna! Mihai, e obligatoriu ca data viitoare cand mai mergi in Piata la rusi sa mananci mici de la ceilalti. Ai sa intelegi diferenta! Aceia sunt muuult mai buni, iar Tibi imbunatateste pasta de mici (daca nu ma insel foloseste pasta de mici de la Tordai, pe care o prepara dupa propria lui reteta, cum altfel decat secreta…)
      Astept cu nerabdare un review pentru adevaratii cei mai buni mici din oras!

      reply
  • Edna

    atunci daca ti-au placut mititeii dela Big brother ar trebui sa gusti si de la Harted, pentru ca altundeva nu vei mai manca mititei, iti garantez eu asta. Apropo, si angajatii de la Big Brother mananca mititei la Harted 🙂

    reply
  • Nicu

    Edna este fiica lui Tibi de la Harted :))))

    reply
  • Nicu

    Cred ca acum intelegeti, nu? Si la Harted sunt buni mititeii, dar totusi la Big Brother sunt mai buni si au si cartofi pai….

    reply
  • Horea

    Nu stiu cum sunt micii in alte locuri dar stiu ca Tibi face asta de “o viata” iar reteta chiar pare secreta(e altfel decat oricare)

    reply
  • harsan liviu

    Nu a-ti gustat niciodata mititeii din Gara Mica. 100% pe departe cei mai adevarati din Tg Mures.

    reply

Post a Comment