Aşadar, după cum vă ziceam, joi şi vineri am avut Stand-up în oraş: pe de o parte, Cristian Dumitru în Saga, iar pe de altă parte Tibi Neuronu’ în Old City Lounge. Eu am fost la ambele, pentru că mi-am promis că încerc să nu mai ratez vreun show de stand-up, iar pe Tibi Neuronu’ chiar voiam neapărat să îl văd. Pe Cristian Dumitru sincer, nu îl ştiam şi nu am avut nici interesul să îl caut pe Youtube, aşa că m-am prezentat joi în Saga în necunoştiinţă de cauză.

Primul şi ultimul Stand-up comedy pe care l-am văzut live cap-coadă a fost cel al lui Micutzu tot în Saga acum câteva luni. Despre Micutzu’, la fel, nu ştiam nimic de dinainte, dar respectivul show a fost fantastic, am râs cu poftă o oră întreagă şi întregul local era încântat. Aşa că din păcate, am folosit acest show ca reper, ca termen de comparaţie. Ceea ce nu e neapărat un lucru bun pentru cei ce urmează.

Să încep cu Cristian Dumitru. Tipul e simpatic, a reuşit să ne ţină în priză o oră, ce-i drept s-a luat de cel puţin un om de la fiecare masă ce o vedea (adică, cel puţin 5, printre care şi masa noastră care nu a scăpat de câteva comentarii), a fost amuzant, dar nu spectaculos, glumele erau oarecum previzibile, iar subiectele… O mică precizare… Da, suntem ardeleni, suntem înceţi (haha), politicoşi (haha)… dar calmi?! Ştiu la ardeleni de mi se-apleacă şi calmi sunt foarte puţini, numa’ să te uiţi aici pe site, prin comentarii şi-i vezi aprinzându-se ca nişte sudişti veritabili. În fine, per total, prima mea impresie după show a fost “meh, slăbuţ, se putea mai bine”, dar publicul s-a simţit bine, s-a râs cu poftă, chiar şi “acolo, în fund”.

Seara următoare am fost la Tibi Neuronu’ împreună cu Paula. Partea bună a fost că personalul a fost foarte atent şi deşi nu aveam rezervare făcută, ni s-a făcut rost de o masă şi scaune să ne “simtem” şi noi bine. Mi-a mai plăcut şi faptul că show-ul era filmat şi afişat pe un ecran relativ mare, ca să poată fi urmărit şi de cei care din varii motive nu aveau vizibilitae. Să trecem la subiect. Tibi şi-a început numprul zicând câteva glumiţe şi râzând la ele în timp ce le zicea. Păi stai puţin. Mă bucur că tu te simţi bine, dar poate vreau şi eu să înţeleg de ce râzi tu acolo. Mă rog, una peste alta eu cred că am râs de vreo 3 ori într-o oră, iar Paula (care râde din ORICE) nu a schiţat niciun zâmbet. Ba nu, mint, a râs o dată, şi a râs cu poftă. Dar pentru că-i zisesem eu ceva. În mare, el s-a simţit bine, a râs, se vedea că-i plac glumele lui. Pe lângă el, au mai fost cele două mese de lângă el, la care mai râdeau vreo 2-3, în rest, linişte în sală, ca la teatru. Mă simţeam efectiv prost pentru el. Dar puţin mai prost pentru mine, deoarece chiţăiturile lui mă cam deranjau. Ideea e că am plecat de acolo împreună cu Paula, nevenindu-ne să credem că a putut fi atât de prost show-ul. Sper doar că Tibi a avut pur şi simplu o zi (incredibil de) proastă şi că nu aşa sunt de obicei numerele lui.

Cel puţin am ajuns să văd cu ochi mai buni stand-up-ul lui Cristian Dumitru, care a fost într-adevăr mult mai bun. După Stand-up-ul de vineri, am fugit cât am putut de repede, împreună cu Paula, în Office, la aniversare, să ne reîncărcăm cu fericire şi voie bună, că era jale în sufletele noastre după ce am văzut. :))

Paula zice: Nu mică mi-a fost bucuria când ne-a fost improvizată o măsuţă (cu scaune aduse din pub, pentru că nu mai erau locuri libere) unde să stăm şi noi jos, fără ca măcar să cerem lucrul acesta. Mulţumim Old City pe această cale, foarte simpatic din partea lor.

Şi după primirea asta calduroasa, începe show-ul… unde am râs la glumele lui Tibi aproximativ un minut, iar minutul acesta cumulat. Nu ştiu care a fost hiba, dar cert e că mie nu mi s-a părut nici măcar pe aproape amuzant.Nişte glume pe care le ştiu deja de multă vreme (şi nu am mai fost la nici un show de-al lui), iar cele pe care nu le ştiam mi se păreau atât de seci, încât la un moment dat mă simţeam ca o smochină pe dinăuntru. Pe cuvât că mi s-a furat o oră pe care puteam să o petrec într-un mod mult mai productiv. Noroc cu Sandra, care are un set de glume foarte bun şi pe care le scoate aşa  pe loc; cu ea am râs atât de bine, încât am prostit pe toată lumea că de fapt m-am simţit super la show.

Punctul culminant a fost când Tibi ne-a spus că s-a operat de apendicită, iar Sandra, în culmea plictiselii, mi-a servit una  cu “şi lasă-mă să ghicesc… ţi-au extirpat simţul umorului?”. A fost cea mai adevarată dumă a serii, bravo Sandra, eu te încurajez ca data viitoare, la un astfel de spectacol, dacă e la fel de slab, să iei microfonul şi să le dai clasă. Pe scurt… a fost naşpa. Nu mai am de gând să merg la vreun spectacol  de-al lui vreodată. M-am lămurit. Răman la clasicii mei Bordea, Pârcălab şi Teo. Ei ştiu că nu mă vor dezamăgi.