Târgu Mureş
07 Dec, Saturday
3° C
TOP

E timpul pentru Peninsula 2012

Mai sunt câteva zile şi începe marele eveniment al verii, organizat la Tg Mureş, iar eu voi fi acolo, mândră reprezentantă outinmures.ro.

Deşi Peninsula a ajuns la a 10-a ediţie, anul acesta este primul an în care voi lua parte. Am auzit vrute şi nevrute despre Felsziget, dar nu ştiu la ce să mă aştept exact. Am tot felul de scenarii şi  sincer am niscaiva emoţii, dar sunt de bine.

Perioada în care se va ţine este 23 – 26 august 2012, şi aruncând un ochi peste program am văzut că vor fi concerte simultane, că sunt amplasate mai multe scene, că au un pub în interior, plus că vor fi organizate pe timpul zilei tot felul de activităţi sportive.

Din lista celor care vor concerta şi pe care îi aştept foarte tare sunt: The Straits, care vor urca pe scenă pe 23 august, Main Stage. Apoi sunt trupele noastre româneşti Vama, Viţa de vie,  CTC&Co, iar last but not least ATB.

Lista completă cu artişti este următoarea:

aug. 23: The Straits * Sister Bliss (Faithless Dj Set) * Zdob şi Zdub * Republic * Defender * De la Funk & Tóth Kati * Byron *DJ Bully * D-Laid * Dubase * Delision B2B QRY

aug. 24: Tinie Tempah * Emalkay * Rotfront * Timo Maas * Vita de vie * Kistehén * Ladánybene 27 * Heaven Street Seven *Balázs Fecó Band * Mystery Gang * Mike Godoroja & Blue Spirit Travka * Electric Fence * Val LAVILLE * Subotage * Horace Dan D * Detour * Alex Chronic * Booha Allstars (GorangaMissileAlex ChronicPop Killers) * B2B Session (Just D’Light,DetourPop Killers)

aug. 25: Ákos * New Model Army * Netsky * Vama * N.O.H.A. * Şuie Paparude * Irie Maffia * Facem Records Crew * Alvin és a Mókusok * Besh o droM * Sarmalele Reci * Gojira & Planet H * Karányi * Beatman & Ludmilla * Rehab Nation * Disco BearsBread & Butter * Goranga & Missile * Just D’light

aug. 26: Children of Bodom * ATB * Josh Gallahan * Babylon Circus * Dirtyphonics DJ Set * Subscribe * Compact Disco *colorStar * Firkin * Trooper * Marcian Petrescu & Trenul de Noapte * Shukar Collective * Bárány Attila * DJ Optick * VotSka *Kub Beat * Dj Sauce * Punnany Massif Sound System * Dj Barna .

Eu aştept să trăiesc toate emoţiile unui astfel de festival, să simt energia concertelor şi să cunosc cât mai multe persoane. Ştiu că mulţi bloggeri au fost acreditaţi la Peninsula, aşa că vom fi o mică comunitate, iar sincer, eu deja număr zilele. Va fi obositor, cu siguranţă, mai ales că eu lucrez, dar toate acestea sunt pe plan secundar.

Iar mi se întâmplă să plec “la drum” cu aşteptări mari, sper doar să nu fie naşpa.  Mihai a postat prin iulie un art, în care îşi exprima el gândurile, cum că anul acesta o să fie tare fain la Peninsula; acum vom vedea dacă are talente şi de Nostradamus, că de comentat aşa bine ştie, încât ar putea să predea un curs de specializare în direcţia asta.

Un alt mare plus ce l-am aflat, e  că vin cei de la Booha şi campează la Peninsula. Vor fi prezenţi de miercuri până duminică, şi au pregatit evenimente by day şi by night. Eu tare mă bucur pentru că am fost la ultimul lor party din Mureş şi m-or cucerit.

Cam acestea sunt gândurile mele despre festival. Am să încerc să vin cu un mic post în fiecare zi, să redau totul cât mai proaspăt. Let the madness begin 🙂

PS: orice modificare în program o găsiţi pe pagina lor oficială. 

PPS: am uitat să vă spun că m-am îndrăgostit de Byron, şi că abia aştept să îi ascult live.

Comments (3)

  • daca n-ai mai fost nu o sa suferi ca e line-upul mai slab ca anii trecuti 🙂

    reply

Post a Comment