Oigăn în concert, dar noi știm prea bine că de fapt e Dylan undercover
Cei care-l știu pe Eugen Nuțescu, așa cum se zvonește că ar fi numit în buletin, sunt obișnuiți cu numeroasele lui metamorfozări. Aș putea chiar spune că e ca un fel de Luceafăr. Ba o dată-i la braț cu Robin and the Backstabbers, ba cu Kumm, ba cu Moon Museum, ba cu…Bob Dylan.Da! Chiar așa! E pus pe fapte mari, și s-a hotărât să ni-l bage pe Dylan în sufrageria J’ai-ului. Nu-i cu supărare! Poftiți, cântați, iar noi ne vom veseli. Mai e puțin până atunci, dar pregătirea timpurie nu a stricat niciodată.
Așadar ne vedem pe 26 ianuarie, de pe la orele 21:00. Ne așteaptă muzică bună cu nemiluita, și după atâta muzică bună, ne vom încinge la niște discuții faine, așa cum se întâmplă de-obicei în J’ai. Oigăn nu se va da la o parte de la așa ceva. Aproape că pot garanta.
Ah! Și toate astea la doar 15 lei. Trebuie să susținem trubadurul, că doar ne dorim să-și continue cântările, nu? Ne vedem mai curând decât ați crede!