Târgu Mureş
19 Apr, Friday
8° C
TOP
Trei titanici mici

Premieră „Trei titanici mici”: Teatru popular modern la Târgu-Mureș

Avem o nouă premieră de teatru la Târgu-Mureș!

În cadrul proiectului „Teatru popular modern“ – realizat de Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu și Teatrul Național Târgu-Mureș Compania Liviu Rebreanu în data de 10 iunie 2021, ora 21.00, în Cetatea Medievală Târgu-Mureș va avea loc premiera evenimentului „Trei Titanici mici“, care va include trei spectacolele de teatru popular, adaptate după povestirea „Titanicul“ din colecția „Lampa cu căciulă“ de Florin Lăzărescu.

„Trei Titanici mici“ cuprinde trei tipuri de limbaj caracteristice teatrului popular. Primul tip este cel spectaculos, iar regia și dramatizarea îi aparțin Oanei Hodade. Din distribuție fac parte actorii Mihai Crăciun, Ion Vântu, Tiberius Vasiniuc, Liviu Pancu, Gabriela Bacali, Delia Bălașa, Cristina Holtzli şi Anca Loghin.

Cel de-al doilea spectacol are în prim-plan tipul de limbaj sketchregia și dramatizarea fiind semnate de Petro Ionescu. Din distribuție fac parte actorii Dan Rădulescu, Costin Gavază, Cristian Iorga, Alexandru Andrei Chiran, Laura Mihalache şi Dana Pancu. 

Ultimul tip de limbaj propus sub forma unul spectacol este hip-hop, în regia lui Alin Neguțoiu, dramatizarea fiind realizată de Andreea Radu, iar muzica fiind compusă de Victor Moldovan. Distribuția îi include pe Luchian Pantea, Csaba Ciugulitu, Rareș Budileanu şi Victor Moldovan. Participă și Cvartetul Tiberius compus din Molnár Tibor – vioară, Lokodi Károly – vioară, Molnár  József – violă şi Zágoni Előd – violoncel.

Scenografia celor trei spectacole este realizată de Bogdan Spătaru.

În afara premierei din 10 iunie 2021, spectatorii vor mai putea vedea „Trei Titanici mici“ în data de 11 iunie 2021, ora 21.00, în Cetatea Medievală Târgu-Mureș și în data de 12 iunie 2021, ora 20.30, în cadrul Nopții Muzeelor, în fața Palatului Culturii (strada George Enescu). 

Despre proiectul Teatru popular modern

Proiectul Teatru popular modern – realizat de Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu și Teatrul Național Târgu Mureș – Compania Liviu Rebreanu – se desfășoară în perioada 15 februarie – 15 noiembrie 2021 și are ca parteneri Universitatea de Arte Târgu-Mureș și Filarmonica de Stat Târgu Mureș. Proiectul este co-finanţat de către Administrația Fondului Cultural Național. 

De asemenea, proiectul se desfășoară cu sprijinul AzoMureș și Grand Hotel Târgu Mureș.

Proiectul este structurat în patru etape. Prima dintre aceste etape a constat într-un laborator de cercetare, unde 11 studenți ai masterului de Arta Regiei Contemporane, condus de regizorul Theodor Cristian Popescu (Universitatea de Arte din Târgu Mureș) au avut ca temă de studiu tipurile de limbaj ale teatrului popular modern pentru diferite genuri. 

După perioada de documentare, fiecare dintre studenți a propus câte un concept regizoral de spectacol care se va desfășura în aer liber, având la bază povestirea „Titanicul“. După încheierea laboratorului de cercetare, au fost selectate trei concepte regizorale: spectaculos, hip-hop și sketch.

În cea de-a doua etapă, celor trei regizori selectați le-au fost alocate câte un buget de producție şi un scenograf, beneficiind totodată de resursă umană artistică, tehnică și de suportul logistic și tehnic al Teatrului Național Târgu-Mureș pentru pregătirea spectacolelor. În vederea realizării evenimentelor a fost cooptată și Filarmonica de Stat Târgu Mureș.

Următoarea etapă presupune reprezentarea propriu-zisă a spectacolelor. Acestea se vor desfășura în exterior, unde va fi creat contextul unei serii de evenimente care se adresează comunității. În etapa finală a proiectului, va avea loc o masă rotundă, în cadrul căreia vor avea loc discuții cu invitații din proiect (specialiști, actorii implicați în proiect, regizorii spectacolelor etc). Întregul proiect poate fi privit sub forma unui laborator de cercetare completă, toate activitățile fiind documentate video. De asemenea, întregul proiect va fi sintetizat într-o broșură care va conține munca de cercetare a fiecărui regizor, eseuri despre tema proiectului, realizate de Adi Iclenzan (coordonatorul artistic al proiectului) și Theodor Cristian Popescu (tutorele masteranzilor de regie), interviuri și fotografii. Toate aceste materiale rezultate vor fi transformate în materiale didactice și vor putea fi accesate atât de profesioniști, cât și de cei interesați de fenomenul teatral în general și de teatrul popular modern în special.

Post a Comment