Târgu Mureş
28 Apr, Sunday
6° C
TOP

Push the button @ Antigalerie Cactus

Antigalerie Cactus prezintă primul proiect al mișcării Cactus. 

Cactus movement înseamnă creare unor evenimente sau lucrări artistice care intră sub semnul experimentului și al artei sociale

Organizatorii știu că arta joacă un rol foarte important la nivel de individ și de comunitate, de aceea își doresc ca arta să-și depășească limitele și să evolueze și în Târgu Mureș. Cu toții ne dorim asta, nuuuu? 😀

Push the Button este un experiment social sub forma unui performance care se desfășoară în interiorul unui cub transparent în care se află performer-ul, care poate fi activat din exterior prin apăsarea butoanelor.

  • Ești o proastă!
  • Potolește-te că te pocnesc!
  • Mă faci de răs!

Expresiile acestea pot fi descoperite pe butoane și care, deși pot părea inofensive, ele sunt expresii ale abuzului emoțional.

Antigalerie Cactus nu și-a propus ca oamenii să plece acasă cu promisiunea că nu vor mai folosi expresii ale abuzului emoțional, cu și-au propus doar ca ei să vadă povești, emoții, gânduri,  comportamente care au amprenta acestor expresii și care în timp se transformă în „butoane”, pe care cei din jur le vor apăsa în cele mai nepotrivite momente. 

Push the button –  a avut loc prima dată în Cetatea Medievală din Târgu Mureș, iar mai apoi la Camping Fain. Acum va avea loc pentru ultima oară în spațiul de pe Aurel Filimon nr. 14.

Publicul este invitat să folosească pupitrul de butoane pentru a observa îndeaproape ce anume declanșează ele în persoana din interiorul cubului.

Prețul:

Coincidență cu ultimele știri din lumea jocurilor de noroc, prețul  pe care publicul trebuie să-l plătească pentru această experiență se va regăsi pe fiecare buton în parte. 

Astfel prețurile vor fi între 5 lei – 100 lei. 

Program:

Vineri 24 martie 2023, orele 19:00 – 22:00

Sâmbătă 25 martie 2023, orele 19:00 – 22:00

Duminică 26 martie 2023, orele 17:00 – 20:00 iar de la ora 20:00 sunteți invitați să rămâneți la discuții. Părerea publicului este extrem de importantă pentru organizatori. 🙂  

Hai că va fi un weekend interesant și activ.

Hai, chiar din seara asta, la Antigalerie Cactus!

Post a Comment