Târgu Mureş
08 Dec, Sunday
3° C
TOP

Seri de Jazz şi muzică clasică la Radio Tîrgu Mureş

Despre  “Seri de Jazz şi Muzică Clasică la RTM” am mai scris şi am să mai scriu (dacă va fi cazul).

Sala de concerte de la Radio Tîrgu Mureş este una micuţă şi cu un aer aşa antic. Nu prea mai găseşti în oraş spiritul pe care îl surprinzi între acei patru pereţi. Şi e drăguţ că poţi să vezi aparatura specifică radioului…na e o instituţie aparte, în care ar trebui să treacă orice tîrgu mureşean, cel puţin o dată.

Conceptul acesta cu seri de Jazz şi muzică clasică a început cu ceva vreme în urmă (nu ştiu exact când), dar nu credeam că încă se derulează… m-am înşelat aparent, pentru că miercuri 23 ianuarie, are loc o nouă sesiune, de această dată cu o tînară domnişoară Ana Băncescu (puteţi să îi daţi şi un like) la pian şi voce, iar la contrabas Constantin Neacsu. Multe informaţii despre aceştia nu am, dar eu cred că o să fie ceva frumos. Sper să fie un număr cât mai mare de persoane, pe scaune sunt aprox 40 de locuri, dar se poate sta şi în picioare.

Serata muzicală începe la ora 19.00, iar intrarea este liberă, aşa cum mă şi aşteptam, astfel că singurul scop al acestui spectacol e să bucure sufletele ascultătorilor. Mulţumim Radio Tîrgu Mureş pentru că înca organizaţi astfel de seri.

Post a Comment