Targu-Mures
22 Sep, Saturday
19° C
TOP

3 inițiative prin care se marchează Săptămâna Europeană a Mobilității 2018

An de an în luna septembrie, comunitatea europeană, prin toate cele 28 de state membre, pune la cale o serie de evenimente pentru a atrage atenția asupra nevoii fiecărui individ de a avea o mobilitate cât mai mare, fie că vorbim de o activitate sportivă cât mai susținută sau de o ușurință de deplasare din punctul A în punctul B cât mai mare. Aceste evenimente sunt sub umbrela Săptămânii Europene a Mobilității.

În Tîrgu Mureș, subiectul mobilității este unul foarte actual. Cu toții ne dorim un oraș în care transportul în comun să funcționeze normal, pistele de biciclete să fie cât mai extinse, cât mai sigure și în zone cât mai centale, iar zonele pietonale și parcurile să fie mult mai…existente. Fundația Comunitară Mureș împreună cu cei de la hey!yard și ISU Mureș pun la cale 3 evenimente, unele mai inovative decât altele, prin care să încurajeze comunitatea spre conștientizare acestor probleme.

1. Critical Mass

Probabil cea mai cunoscută și îndrăgită manifestare civică, așteptată de toată comunitatea bicicliștilor (și nu numai) la fiecare 6 luni, are loc de data asta în 16 septembrie, tot într-o duminică așa cum am fost obișnuiși. Suntem cu toții așteptați la această „plimbare” prin care se cere răspicat, dar pașnic, pe fundal de sonerii de biciclete, o infrastructură de ciclism adevărată. Coloana de bicicliști va vizita toate marile cartiere ale orașului, totul finalizându-se într-un mare picnic pe malul Mureșului, unde vedeta va fi, ca de obicei, pita cu unsoare, ceapă și boia. Business as usual, nu?

 

O componentă profund civică a evenimentului este Pedalează pentru un scop bunaceasta fiind o strângere de fonduri velo-interactivă prin care se dorește finanțarea programului Fondul Științescu Mureș. Prin acest fond se urmărește „deprăfuirea” științelor exacte și transformarea lor în discipline de interes pentru elevi, care să le stimuleze creativitatea și dorința de cunoaștere.

 

2. hey!yard out of the yard

Despre hey!yard am mai povestit cu drag și în trecut. Pentru că proiectul de anul trecut a fost un succes, iar curtea clădirii unde se află atelierele Liceului de Arte a fost de-a dreptul metamorfozată, echipa s-a hotărât să iasă din curte, și să schimbe ceva în bine în spațiul public.

Spațiul ales? Strada Colegiului, adică străduța din fața porții Colegiului Național „Unirea”.
Care-i faza? Simplu! În perioada 15-23 septembrie, strada se va închide traficului auto, iar pe carosabil va fi amenajat „mobilier din cuburi modulare detașabile și un traseu labirint pentru role, trotinete sau biciclete”, așa cum se precizează pe pagina proiectului. La sfârșit, tot ansamblul va fi remontat în interiorul curții liceului, ca ele să poată fi folosite în continuare de elevi, în pauze.
Ok…și ce-ai rezolvat prin asta? Teoria pașilor mătunți îți spune ceva? Încet, încet, prin propuneri de acest gen, oamenii vor realiza nevoia mai multor spații pietonale, adică unde mașinile să n-aibă ce căuta. Deci Bulevardul Cetății nu e pietonală. Ne-am înțeles?

 

3. Crosul Pompierilor

Last but not least, într-un mod mai clasic dar demn de luat în seamă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș organizează la Platoul Cornești un cros cuprins în programul Zilei Naționale a Pompierilor, care se întâmplă în fiecare an pe data de 13 septembrie. În această dată a anului 1848 a avut loc Bătălia de la Dealul Spiriimoment de referință în istoria pompierilor români.

Crosul va avea loc pe data de 16 septembrie, începând cu ora 10:00, având mai multe componente:

– cros pentru copii până la 10 ani (inclusiv), mixt;
– cros pentru copii între 11-14 ani, mixt;
– cros pentru adulţi peste 14 ani, feminin;
– cros pentru adulţi peste 14 ani, masculin;

Doritorii se vor putea înscrie pe loc. Toţi participanţii vor primi tricouri inscripţionate, iar câştigătorii vor primi diplome, medalii şi premii. Că tot vorbeam de mobilitatea individului din punctul A în punctul B: e greu să faci asta dacă sănătatea ți-e șubredă, iar prin această activitate se vrea chiar promovarea mișcării ca stil de viață.

Post a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.