Târgu Mureş
28 Mar, Thursday
16° C
TOP

Short Film Factory la Uzina Foto

Lume, lume, ce ziceți de niște filme cu intrare liberă între 18-21 iulie?

Short to the Point și m2 aduce filme la Uzina Foto cu ocazia ediției anuale a #STTP 2019 Annual Awards.

SHORT TO THE POINT te provoacă la film, în cadrul unui eveniment maraton care aduce filme de autor, cu intrare liberă, în locația alternativă de proiecție din Târgu Mureș, Uzina Foto, în perioada 18-21 iunie începând cu ora 20:00.

Terasele, cafenelele și barurile sunt locurile în care ne-am învățat deja să consumăm sport în condiții decente de proiecție, după ani întregi în care pe ecranele din aceste locații au găzduit doar reclame și, uneori, canale TV de muzică, în lipsă de inițative mai creative. SHORT TO THE POINT provoacă românii la un nou tip de divertisment și, astfel, încearcă să conducă publicul cinematografic român către următorul nivel de culturalizare și integrare în social. De ce? Pentru că da, viața bate filmul și putem face asta.

Programul complet împreuna cu detalii legate de evenimente încă nu sunt publicate, însă vor apărea în curând pe website-ul festivalului.

Proiecțiile de scurtmetraj sunt organizate de Short to the Point (International Short Film Festival) – o reţea internatională de distribuţie, difuzare şi promovare a filmelor de scurtmetraj.

În ultimii ani SHORT FILM FACTORY (by STTP) – evenimentul lunar al festivalului Short to the Point – a reușit să creeze o punte de legătură intre filmmakeri, cinefili si spectatorii ocazionali, având ca scop construirea unui nou tip de comunitate urbană.

Ne vedem la film! 🎥🎥

Post a Comment