Târgu Mureş
16 Oct, Wednesday
9° C
TOP

Reguli de comportament in societate

Paradoxul Profesorului

Mie îmi plac maxim meseriaşii al caror argument suprem cand critici pe cineva să vină cu asta: ” dar tu ce ai făcut în domeniul x? ai făcut măcar cât a făcut gheorghită? nu? atunci taci că nu te pricepi”.  Avantajul meu e că sunt bun în multe domenii şi am destule diplome să-mi acopăr vorbele dar no.. nu chiar întotdeauna. (modest ca intotdeauna)

Acest argument e un sofism pentru că a fi critic nu implica a fi bun la un anumit domeniu ci a cunoaşte acel domeniu.  De-asta îmi place să-i spun paradoxul profesorului. Pentru că în general profesorii sunt buni dascăli nu neapărat maeştri ai domeniului pe care-l predau.

Nu prea am auzit de profesori de limba si literatura română să fie neapărat mari scriitori sau de profesori de informatică să fie mari programatori. În schimb au acel dar de a vedea potenţialul într-un om şi de a-l cultiva. Mă gândeam că dacă lucrurile ar fi aşa de simple Hagi ar trebui să fie unul din cei mai mari antrenori în viaţă. Dar nu e….

Pe de altă parte în limba engleză e diferenţiat foarte frumos termenul de teacher de cel de professor. Teacher e pedagogul professorul e cel cu multe cunoştiinţe, academicianul, profesionistul.

In ziua de azi cat de des vă loviţi de astfel de argumente?

Post a Comment