Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
4° C
TOP

Tratament facial marca Elight Salon

În general consider că am un ten ok, coşuri destul de rar, puncte negre nu e cazul, poate puţin uscat pe alocuri. De aceea nu mi-am propus neapărat să îmi fac vreun tratament facial, am considerat că puţină îngrijire clasică e suficientă : o cremă dimineaţa, demachiant seara, un scrub natural periodic.

2013-05-21 E Light Salon OIM 002

Din fericire pentru mine am dat peste Elight Salon care mi-a propus să testez pe propria-mi piele, vorba aia, ce aparatură au pentru un tratament facial ultra modern. Îmi fac plăcere experienţele noi, mai ales dacă e răsfaţ la mijloc şi am acceptat bucuroasă. Nu ştiam la ce să mă aştept, fiind pentru prima dată într-o astfel de ipostază, dar încă de acum vă pot spune că mi-au fost întrecute aşteptările.

2013-05-21 E Light Salon OIM 008

Am ajuns la salon (art scris de Sandra aici), care e situat în pasajul de sub Mureş Mall şi primul gând a fost că totul e de ultimă modă, simţeam cumva că am păşit în occident, un loc impecabil. Am fost întâmpinată de o domnişoară drăguţă care m-a condus spre salonul de tratament facial (foto). M-am întins pe patul de masaj şi deşi nu aveam make up, m-a demachiat cu două soluţii. Mâinile ei sunt atât de finuţe, încât îmi doream să mă mai fi demachiat de două trei ori :). După aceea am testat aparatul acela foarte şmecher de masaj facial. Am aflat că acesta e tripolar, adică ultimă generaţie (se şi vedea ce-i drept), aparat care are rol să stimuleze muşchii faciali şi să conducă la secreţia unor substanţe naturale care luptă împotriva ridurilor şi îmbătrânirii pielii. Timp de 10 minute am fost sub acţiunea aparatului, iar efectele le resimt şi astăzi, o săptămână mai târziu. Finalul a fost bucurie curată şi anume o mască aplicată manual cu multă îndemânare.

2013-05-21 E Light Salon OIM 007

Tot procesul a durat aproximativ 40 de minute în care eu m-am relaxat. Nu îmi reveneam la sfârşit, eram fără nici un stres, dar din nou, poate acesta e efectul în general, doar am fost pentru prima dată. Ce pot să spun acum la o săptămână distanţă e că de fapt aveam probleme cu pielea, îmi era cam uscată, dar de când cu tratamentul simt că am o piele de bebeluş :). Acum, spre deosebire de înainte, recunosc rolul unui tratament facial periodic. Personal am să repet experienţa cu siguranţă.

2013-05-21 E Light Salon OIM 014

Vă recomand şi vouă să încercaţi serviciile oferite de Elight Salon. În perioada următoare am să vă prezint cam toate serviciile lor, aşa că fiţi pe fază. Mă simt tare norocoasă că am şansa aceasta.

Comments (1)

  • Diana

    Buna!Cat a costat tratamentul ?

    reply

Post a Comment