Frumos, elegant, eu și Dan, unul dintre fotografii OiM, am ajuns în The Bunker puțin după ora anunțată pe evenimentul de pe Facebook. Nu prea mulți oameni, muzică în surdină și o atmosferă calmă generalizată. Eu mi-al luat o bere, iar Dan o cola la doză, ca un adult responsabil care a venit cu mașina.

La puțin timp au ajuns o ceată de prieteni, ca mai apoi să înceapă să vină tot mai mulți oameni  în așa fel încât locul a început să se umple. Destul de plin încât să nu-mi fie rușine cu tîrgumureșenii mei, dar nu atât de plin încât să calci și să fii călcat neintenționat pe picioare.

A ajuns trupa, și odată cu ei au fost aduse noile albume dar și niște plase de pânză branduite cu numele trupei pentru a fi date spre vânzare. Lumea a sărit pe „marfă”, iar până la sfârșitul concertului cred că a rămas doar câte o bucată sau două din fiecare.

Concertul începe cu piesa JC, piesă despre care Oigăn spune că a fost cântată la noi în oraș pentru prima dată ever! Nu m-am dezmeticit destul de repede ca să o transmit live pe pagina noastră de Facebook, dar am reușit să pornesc live-ul odată cu începutul celei de-a doua piese. Cam asta a ieșit:

Publicul a vibrat împreună cu trupa fără încetare. Un dat din cap, un joc de tălpi, un headbanging când era cazul. Cert e că au fost toate elementele necesare unui concert de succes. Recunosc că nu sunt cea mai obiectivă sursă de impresii, pentru că sunt mult prea hooked pe muzica faină pe care o cântă cei șase oameni care formează Moon Museum.

Un mare plus a fost și faptul că trupa era într-o formă de zile mari. Oigăn insista să-și expună cunoștiințele de limbă maghiară pentru că, deh, se afla în Marosvásárhely. 

Vom face așa: piesele în engleză le voi prezenta în română, iar pe cele în română le vom prezenta în maghiară. Bine?

Cam așa a și fost. Prezentările lui în maghiară au amuzat publicul și au creat o stare generală de bună dispoziție. Ca răspuns, la bis publicul a strigat în cor „Vissza, vissza, vissza!”

Cu toată lumea fericită la finalul concertului, distracția s-a mutat în J’ai Bistrot, care era mai plin decât l-am prins eu vreodată. Oare nu am mai fost niciodată vineri seara pe-acolo? Nu îmi dau seama…

Felicitări trupă! Ne-ați făcut tuturor seara mai frumoasă. Mult succes pe mai departe, că mai trebuie să afle multă lume despre voi! Și să nu uitați, orașul Nowhere vă așteaptă înapoi cât mai curând.