Targu-Mures
21 Jul, Saturday
18° C
TOP

La cererea publicului, filmul Usturoi revine la cinema

La cererea publicului, comedia “Usturoi” figurează, din nou, în programul cinematografelor.

Filmul independent de lung metraj “Usturoi” va putea fi vizionat în această săptămână la Cinema Arta, în Tîrgu Mureș, vineri 4 martie, luni 7 martie, miercuri 9 martie şi joi 10 martie de la ora 18:45.

Un review al colegei care a rămas plăcut impresionată de film și chiar recomandă oricui să meargă și să-l vizioneze găsiți aici.

”Usturoi” a fost scris și produs de bloggerul clujean Radu Bazavan aka groparu.ro și regizat de sibianul Lucian Alexandrescu, stabilit în Miami, SUA.

Filmul descrie prietenia dintre doi copii (unul de etnie romă) și călătoria acestora dintr-un sat din Sălaj către Cluj-Napoca, unde visează, cu inocența copilăriei, să-și îndeplinească visul de a deveni actori. Filmul este o comedie care se adresează spectatorilor foarte tineri, adulților și seniorilor deopotrivă (clasificarea Centrului Național al Cinematografiei este de AG – Audiență Generală). Filmul, probabil cel mai ardelenesc film produs până acum, este construit în jurul unui concept nou pentru România și prezintă o perspectivă inedită asupra relațiilor inter-etnice din Transilvania.

Filmat în numai 16 zile în Sălaj și Cluj-Napoca, cu un microbuget acoperit în exclusivitate din fonduri proprii.

Post a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.