Share, , Google Plus, Pinterest,

Posted in:

Limba Maternă. Mameloschn

Spre finalul lunii ianuarie, compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță o nouă reprezentație a spectacolului Limba Maternă. Mameloschn de Sasha Marianna Salzmann în regia Olgăi Macrinici.

Din distribuția spectacolului fac parte actrițele: Monica Ristea, Roxana Marian și Carmen Ghiurco. Scenografia spectacolului este semnată de Cristina Milea.

Fabulamundi, proiect internaţional de texte noi, revine cu un text puternic, al unei autoare europene de limbă germană. Este vorba de o poveste – trei femei, trei generaţii, trei ambiţii: bunică, mamă şi fiică.

Cum era viaţa unei femei evreice acum 50 de ani în RDG şi cum este acum, într-o Germanie unită? Unde le este locul acestor femei şi care este patria lor? Ce înseamnă libertatea, la nivel de comunitate şi individ – cum ne afectează ea opţiunile şi viaţa personală?

Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla în acest spectacol fin, reprezentând o problematică a zilelor noastre și un nou debut regizoral (Olga Macrinici) pe scena Naţionalului.

Reprezentația va avea loc miercuri 25 ianuarie 2017, de la ora 19.30, la Sala Mică.  

Biletele pot fi cumpărate ca de obicei de luni până vineri între orele 12:00 şi 17:30 la Agenţia de Bilete a Palatului Culturii (închisă în 24 ianuarie 2017) sau la casa de bilete a teatrului de luni până vineri între orele 09:00 şi 15:00 (24 ianuarie 2017 – închis) şi online: www.biletmaster.ro

Vă așteptăm la teatru!

FB event

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *