Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
2° C
TOP

Reguli de comportament in societate

despre interviurile de joburi la multinaţionale

Pentru că o săptămână din viaţa mea  mi-am petrecut-o în cea mai mare parte la o testare pentru a fi acceptat într-o ditamai compania pe o poziţie de Trainee plătită pe care am ratat-o cu brio :)) mai mult sau mai puţin intenţionat am zis să-mi scriu impresiile poate ajuta pe cineva.

Ideea principală când mergi la un astfel de interviu cu HR profi e că dacă vrei poţi.  Trebuie să vă imaginaţi că ei au un profil gata făcut al angajatului ideal. De la cum se imbracă , cum se comportă , ce personalitate are şamd. Ideea e că toţi de pe toate posturile pe lângă skillurile specifice trebuie să fie cât mai apropiaţi de profilul ideal sau cât mai modelabili pentru acel profil ideal.

Easiest way e să adopţi spiritul de turmă. Dacă în prima zi doar jumate aveau părul cu cărarea într-o parte până în ultima erau toţi la costum şi cu părul aranjat. Ideea e că trebuie să te poţi schimba din tu individiul cu personalitate în rotiţa care nu contează individual ci care face tot mecanismul să funcţioneze iar acţionarii trebuie să obţină profit de pe urma muncii tale.  Trebuie să te pregăteşti ca atunci când intri într-o multinaţională nu vei mai fi gheorghiţă  popescu ci vei fi Gheorghiţă Popescu de la MPK (inventez un nume) dar poţi să renunţi la nume şi să zici ca eşti sales-ul de la MPK, marketing-ul de la MPK sau orice altă funcţie iar toţi cei care lucrează cu MPK vor ştii exact cum eşti, ce faci şi ce-ti place pentru că cei de la MPK sunt la fel.

Mai mult decât atât trebuie să arăţi că-ţi place şi oricum rezultatele individuale nu contează. Nimănui nu-i place un om cu prea multă personalitate sau prea bun. Că cea mai bună e compania nu tu un nimeni din companie.  Eu personal mi-am dat repede seama că nu sunt făcut să lucrez pentru binele companiei şi iar după ultima zi de testare am zis că dacă nu ma refuză ei îi refuz eu.  Dar şi ei fiind nişte profesionişti şi eu la fel lucrurile au fost tranşate destul de repede :D. Oricum am văzut live ce înseamnă o recrutare pe bune…  iar nivelul la multinaţionale e SF.

În rest este o treabă de prefăcut că munceşti şi prefăcut că faci ceva important când de fapt singurul lucru pe care îl fac toţi corporatiştii e laba în cerc. Pupatul în bot şi felicitatul pentru rezultate mediocre sau submediocre sunt activităţi absolut necesare şi care aplică principiul porumbelului şi al îngheţatei: Cine nu linge , zboară! :))

 

Comments (2)

    • myhaella

      dupa ce am trecut de vreo 3-4 etape (le-am uitat numarul ca a fost acu 4 ani) am fost felicitata pt calificarea in etapa urmatoare si m-au anuntat pe mail ca o sa fiu sunata pt un interviu telefonic in perioada urmatoare. dupa 10 zile de asteptat am trimis un mail sa anunt ca inca nu m-a sunat nimeni desi nr de tel de la contact era trecut corect, si dupa inca cateva zile cineva, un unknown mi-a raspuns ceva de genul “multumim pentru aplicarea la comapania noastra. din pacate profuilul dvs nu este corespunzator postului” wtf…?

      reply

Post a Comment