Targu-Mures
22 Sep, Saturday
16° C
TOP

Pedalează pentru Ș T I I N Ț E S C U

Pe data de 16 septembrie 2018 pedalăm cu toții pentru a face ȘTIINȚELE MARI!

”Pedalează pentru un scop bun!” este un eveniment de strângere de fonduri organizat în ziua evenimentulul Critical Mass, prin care sunt mobilizate resurse pentru diferite cauze din comunitatea mureșeană. Această ediție a evenimentului este dedicată științelor, mai exact programului de finanțare ”Științescu Mureș”, program implementat de către Fundația Comunitară Mureș.

Pedalează pentru ȘTIINȚESCU va avea loc în data de 16 sept.2018, în Piața Victoriei cu începere la ora 12:00!

Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale din domeniul STEM (Știință Tehnologie Inginerie Matematică) care ajută copiii, cu vârste de la 7-18 ani, să își reactiveze pasiunea pentru științe, tehnologie și să-i facă să vadă că științele sunt de fapt foarte COOL.

Obiectivele strategice ale programului constă în:

  • acordarea resurselor necesare profesorilor pentru crearea de proiecte care să facă științele mai atractive și interesante pentru elevi,
  • încurajarea filantropiei și aducerea la un loc, în jurul unui subiect important precum educația, o comunitate locală de suporteri și oameni de acțiune.

 

Sunt finanțate în primul rând proiecte care vizează creșterea interesului elevilor pentru știintele exacte și care au ca temă centrală implicarea activă a elevilor prin practică și experiment.

Privit oarecum ca un joc acest gen de acțiune îi scoate pe elevii și profesorii pasionați de STEM din cadrul formal, rigid al școlii, oferindu-le libertatea de a jongla cu cunoștințele acumulate, imaginația, inovația, cu spiritul de echipă și a experimenta continuu.

Dacă îți dorești să fi parte din această poveste a lui Științescu, programul care va schimba în totalitate felul în care se face școală în România, ești așteptat/ă să pedalezi alături de organizatori și împreună să crească programul de la an la an până când va ajunge să fie o metodă normală de învățare în sistemul de învățământ de la noi din țară.

Fiecare persoană contează în acest proces pentru că puterea schimbării stă în mâinile noastre și noi suntem cei care trebuie să ne preocupăm de propria noastră bunăstare.

Hai, alătură-te și fi parte din acei oameni care fac o schimbare măreață în orășelul acesta! 😀

Post a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.