Târgu Mureş
19 Mar, Tuesday
-2° C
TOP

Review – Stand Up Comedy Doina Teodoru & Tiberiu Popovici

Duminică seara a avut loc la Casa de Cultură a Studenților  “Mihai Eminescu” primul show de roast din oraș organizat de către Odiseea, susținut de cea care a câștigat ediția precedentă a show-ului de talente iUmor, și anume Doina Teodoru. Tânără actriță, Doina a venit însoțită de unul din colegii ei de breaslă, Tiberiu Popovici.

Despre Doina pot spune că am remarcat-o în momentul în care am văzut-o la iUmor,  unde a participat două ediții la rând, ajungând în finală de fiecare dată și reușind să câștige marele premiu la ultima ediție, plus un promițător turneu. Iată că a ajuns și la Târgu Mureș.

Îmbrăcată ca o școlăriță, cu ochelarii mari și cu părul prins în două codițe, Doina părea o copilă foarte inocentă din gura căreia nu te-ai fi așteptat să iasă cuvinte urâte, dar să mai facă și roast***. Glumele pe care ea le-a făcut pe scenă au fost la limita decenței și puțin, puțin peste, bineînțeles că show-ul era adresat persoanelor peste 18 ani.

Referitor la prestația de pe scenă pot spune că a fost bună, dar a avut câteva momente pe care le-am auzit și la iUmor. A interacționat cu publicul și a încercat puțin roast cu cei din sală.

Chiar dacă până acum nu am auzit nimic de el, Tiberiu a făcut un moment foarte fain de Stand Up, aș putea spune că a fost puțin peste prestația Doinei. Având glume din viața de zi cu zi, relații, prieteni, amintiri sau vedete, Tibi a creat o atmosferă plină de haz. A interacționat cu publicul și a avut vorbele la el de fiecare dată.

Spectacolul a lăsat un zâmbet pe fețele celor prezenți, și sperăm că atât Doina, cât și Tiberiu să revină în Târgu Mureș.

Dacă ai ratat acest eveniment, te aşteptăm la următoarele evenimente de Stand Up care se anunţă în perioada următoare:

Andrei Ciobanu – 2 Decembrie, detalii aici .

Costel – 10 Decembrie, detalii aici .

 

***ROAST este un eveniment în care un anumit individ, un oaspete de onoare, este supus unor glume bune, destinat să amuze publicul larg al evenimentului.

 

Post a Comment